Convorbiri între premierul Serbiei şi ambasadorul SUA la Belgrad

Prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul SUA la Belgrad, Michael Kirby, cu care a avut convorbiri despre relaţiile bilaterale dintre Serbia şi Statele Unite, în special cu privire la cooperarea economică şi posibile noi investiţii americane în economia sârbă, a anunţat Guvernul Serbiei. În comunicat se menţionează că „Serbia oferă condiţii bune pentru investiţiile străine, iar unul dintre avantaje îl reprezintă şi stabilitatea situaţiei politice şi economice din ţară”. Cei doi au discutat despre dialogul dintre Belgrad şi Pristina şi situaţia din Kosovo, iar Vucic „a reiterat angajamentul pentru realizarea proiectelor de infrastructură care ar conecta Serbia şi Albania şi ar contribui la stabilitatea politică şi progresul economic al regiunii”.

www.beta.rs – 21 martie