Reuniune a Consiliului Naţional al PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a pledat astăzi la Consiliul Naţional pentru eliminarea din partid a celor corupţi. PSD trebuie să demonstreze tuturor cetăţenilor necesitatea continuării proiectului USL, deoarece acesta aduce creştere economică şi noi locuri de muncă – susţine liderul social-democrat Victor Ponta. El afirmă însă că, până anul viitor, PSD trebuie să demonstreze că a scăpat de eticheta de partid corupt.
Victor Ponta: „Să arătăm oamenilor că am înţeles un mesaj: că Partidul Social Democrat este cel mai bun la guvernare, dar atâta timp cât vom fi acuzaţi de faptul că nu respectăm regulile de integritate, că nu ne îndepărtăm colegii care sunt vinovaţi sau care au greşit sau care sunt doar acuzaţi, nu este suficient”.
Liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu, s-a pronunţat la rândul său pentru o nouă clasă politică. El a atras atenţia însă că îmbunătăţirea clasei politice se face doar prin modificarea acelor legi care generează corupţie şi aplicarea principiului constituţional potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege. UNPR, prin vocea liderului său, Gabriel Oprea, şi-a reafirmat susţinerea pentru  actuala coaliţie de guvernare. El a precizat însă că UNPR va susţine orice proiect care vizează interesul naţional.
Gabriel Oprea: „UNPR-ul rămâne fidel interesului naţional. Aşa cum îl susţinem pe Victor Ponta la guvernare, la fel îl susţinem pe preşedintele Klaus Iohannis în proiecte majore de securitate naţională pe care şi le asumă în acord cu prevederile Constituţiei”.
Liderul PC, Daniel Constantin, a afirmat că actuala guvernare, prin măsurile luate, a adus României creştere economică pentru cel de-al treilea an consecutiv, ca atare România are nevoie de continuarea proiectului USL.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 martie)