Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, lansează marţi un nou instrument de comunicare directă şi împărtăşirea experienţei între autorităţile de management ale statelor membre. Intitulat „Regio, de la egal la egal”, noul instrument vizează îmbunătăţirea capacităţii ţărilor europene de gestionare a fondurilor de dezvoltare şi coeziune.
La nivelul Uniunii Europene, există câteva zeci de mii de funcţionari din administraţiile naţionale şi locale implicaţi în gestionarea fondului european de dezvoltare regională şi fondului de coeziune. Platforma on-line pe care o va lansa comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se referă la un schimb de bune practici între statele membre. „Peer-to-peer” („De la persoană la persoană”), astfel se numeşte proiectul care face referire tocmai la acest schimb de experienţă şi unde administraţiile pot obţine şi pot oferi asistenţă. Scopul este de a ajuta statele membre să-şi îmbunătăţească această capacitate administrativă în gestionarea fondului european de dezvoltare regională şi a fndului de coeziune. Actuala iniţiativă face parte dintr-o strategie mai amplă a Comisiei Europene, cu scopul de a consolida capacitatea administrativă şi de a utiliza pe deplin potenţialul de politică regională privind crearea de locuri de muncă şi creşterea economică durabilă în conformitate cu obiectivele stabilite de strategia „Europa 2020” şi noul plan de investiţii al Comisiei Europene, conduse de Jean Claude Junker. Domeniile vor varia de la eficienţa energetică până la piaţa telecomunicaţiilor şi agenda digitală.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 martie)