Exit poll-urile de la primul tur al alegerilor regionale din Franţa sugerează că partidul UMP, condus de Nicolas Sarkozy, conduce. Partidul şi partenerii săi par să primească 36% din voturi, iar Partidul Socialist, al preşedintelui François Hollande, s-ar clasa pe locul al doilea, cu 28,5%. În declaraţiile făcute, premierul socialist, Manuel Valls, a declarat că prezenţa la vot a depăşit aşteptările. Partidul antiimigraţie, antieuro, de extremă dreaptă, Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen, se află mai în spate în sondaje, cu 24,5%. Dacă se confirmă, rezultatele vor dovedi un recul pentru Le Pen, care spera să se claseze pe primul loc în primul tur. Aceasta îşi luase ca ţintă câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2017. Cifrele iniţiale indicau o rată de absenţă la vot de 48,5%.
(EURONEWS – 22 martie)