EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis are o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu – ora 11:00, la Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente
* Bruxelles: Vizita de lucru a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, împreună cu o delegaţie oficială din care fac parte senatorul Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei speciale comune a Parlamentului României pentru aderarea la Schengen, senatorul Ion Popa, liderul Grupului Parlamentar al PNL, senatorul Csaba Pataki, secretarul Grupului parlamentar al UDMR şi senatorul Petru Ehegartner, din partea Grupului parlamentar Liberal Conservator. Delegaţia se întâlneşte cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, iar la finalul întrevederii vor avea loc declaraţii de presă comune, la sediul Parlamentului European – ora 17:00 (ora României). De asemenea, delegația Senatului se întâlneşte cu Věra Jourová, comisar european pentru Justiţie, protecţia consumatorilor şi egalitatea de gen, Jan Philipp Albrecht, vicepreşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi cu Marju Lauristin, membru al acestei comisii din Parlamentul European
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru regulament – la camera 5071, etaj 5
- Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4
- ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – la sala comisiei
- ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, Parter
- ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul
* ora 9:45 – preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, alături de primul ministru Victor Ponta au o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu – la sala „I.G. Duca”, nivel P1
– Guvern
* Guvernul României marchează Ziua Mondială a Epilepsiei, „Purple Day”, alături de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, Palatul Victoria urmând a fi iluminat în mov, culoare desemnată la nivel internaţional ca simbol al acestei zile – ora 18:30
– Ministere
* Alba Iulia: Ministrul Delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop participă la şedinţa Comisiei de Dialog Social a Judeţului Alba – ora 12:00, la Instituţia Prefectului
* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la Conferinţa la nivel înalt cu tema „Implementarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, responsabilitatea noastră comună”. La eveniment participă şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Marius Badea Tudose. Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta, în cadrul discursului naţional, bunele practici dezvoltate de România în aplicarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. În marja Conferinței, ministrul Bogdan Aurescu are întrevederi cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, și cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur
* Chișinău: Vizita ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, pentru a participa la evenimentele care marchează 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România (26-28 mar.)
* Viena: Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri strategice în MAE, Daniel Ioniță, cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale de la Viena (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale, Oficiul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului)
– Partide
* Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal organizează dezbaterea cu tema ”Măsuri concrete pentru construcţia reală a sistemului de asigurări private de sănătate şi de viaţă” – ora 12:00, la sala de şedinţe a Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Palatul Parlamentului, intrările Izvor S1 şi S2, etaj 2
* Partidul România Unită (PRU), condus de deputatul Bogdan Diaconu, participă la un protest “împotriva umilirii publice a lui Avram Iancu”, organizat de Fundaţia „Ideea Contemporană” – ora 11:00, la Palatul Cotroceni, în fața Monumentului Eroilor
* Cluj – Napoca: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele PPMT, Toro T. Tibor – ora 13:00, la sediul PPMT
* Miercurea Ciuc: Întâlnire cu presa a parlamentarilor UDMR Korodi Attila şi Tanczos Barna – ora 11:00
– Organizaţii internaţionale
* Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului notifică în scris 24 hotărâri și/sau decizii privind România, Croația, Republica Cehă, Franța, Italia, Țările de Jos, Polonia, Rusia, Turcia, Ucraina și Marea Britanie
– Diplomaţie
* Confederația Caritas România organizează lansarea raportului “Norvegia-România, analiză comparativă privind furnizarea și finanțarea serviciilor sociale 2014”, la care participă Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Regatului Norvegiei în România – ora 10:00, la Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanților nr. 50A, sector 1
* Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politce şi Administrative (SNSPA) organizează conferinţa cu tema „International Student Conference of the V4 and Romania: 25 years since the fall of communism” – ora 9:00, la noul sediu al SNSPA, în Sala Multifuncţională, Bd. Expoziţiei, nr. 30 A (26 – 27 mar.). La eveniment urmează să participe Jan Gabor, ambasadorul Slovaciei la Bucureşti, Marek Szczygieł, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Botond Zákony, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Vladimír Války, ambasadorul Cehiei la Bucureşti, Remus Pricopie, Rectorul SNSPA, Maja Wawrzyk, directorul Institutului Polonez din Bucureşti şi Kosa Andras Laszla, directorul Institutului Maghiar din Bucureşti
– Administraţie
* Alexandria – Şedinţa Consiliului Judeţean Teleorman – ora 14:00
* Bistriţa: Şedinţa Consiliului Judeţean – ora 14:00, în sala mare a Primăriei
* Sibiu: Şedinţa Colegiului Prefectural Sibiu – ora 10:00
* Târgu Mureş: Şedinţa Consiliului Judeţean Mureş – ora 13:00, la Sala Mare a Palatului Administrativ
* Timişoara: Şedinţa Consiliului Judeţean Timiş – ora 12:00
* Paris: Vizita primarului general Sorin Oprescu, la invitația omologului său, Anne Hidalgo, cu ocazia reuniunii primarilor din capitalele Uniunii Europene, care are loc în prezenţa şefului diplomaţiei franceze, Laurent Fabius şi a comisarului european pentru climat, Miguel Cañete
– Justiţie
* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, plen – ora 9:00 şi secţii – ora 12:00
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a senatorului Darius-Bogdan Vâlcov, care a fost reţinut pentru de trafic de influenţă
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă contestaţia primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, faţă de decizia de arestare preventivă într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani
– Economic
* Centrul Expoziţional Romexpo organizează şi găzduieşte, în perioada 26 – 29 martie, următoarele manifestări:
- Cea de-a XXII-a ediţie a CONSTRUCT EXPO, care reuneşte profesionişti din domeniul materialelor, tehnologiilor, echipamentelor şi utilajelor de construcţii – ora 10:00, în Pavilionul A şi pe platformele exterioare
- Târgul internaţional de produse şi sisteme pentru amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni, mobilier şi piscine – AMBIENT EXPO – ora 10:00, în Paviloanele A1, C1 şi pe Platforma 4
– Social
* Gala Premiilor Participării Publice, ediţia a VI-a – ora 10:00, la Hotel Ibis Palatul Parlamentului, Str. Izvor 82-84
* Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, American Corner București și Ambasada Statelor Unite la București organizează Conferința ”DARE for Children with Disabilities” – ora 10:00
* Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice organizează evenimentul de deschidere al Târgului locurilor de muncă din cadrul proiectului „Garanţii pentru TINEri” – ora 10:00, la Salonul Jubile Decebal (J’Adore), Şos. Mihai Bravu nr. 223 (26 – 27 mar.)
* Asociaţia „Sfântul Stelian” organizează masa rotundă „Parteneriatul în serviciile sociale – modele de bună practică” – ora 10:00, la Hotelul Howard Johnson, sala Oregon
– Manifestări dedicate împlinirii a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie):
* Piteşti: Manifestări dedicate Zilei Unirii Basarabiei cu România – 27 martie 1918, sub genericul ”Zilele Unirii” – ediţia a XXI-a:
- ora 11:00 – în Sala Mare a Primăriei Piteşti are loc evenimentul ”România Mare Reînviată” – alocuţiuni şi lansări de carte
Aniversări – Comemorări
– Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– Serbarea Sf. Arhanghel Gavril (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– 1859: A început Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor Puterilor garante; Anglia, Franţa, Prusia, Regatul Sardiniei şi Rusia au recunoscut oficial (la 1/13 aprilie 1859) dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti (Austria şi Imperiul Otoman o vor face la 25 august/6 septembrie acelaşi an, data încheierii Conferinţei); recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman consacră uniunea celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii
– 1869: S-a născut Gustav Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului bistriţean cu cel luxemburghez şi, deci, a emigrării saşilor din restrânsa regiune Mosela (Luxemburg) în Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (m. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Riga: Reuniune neoficială a miniştrilor competitivităţii din cadrul UE
– Bruxelles: Mini-sesiune plenară a Parlamentului European
– Bruxelles: Programul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk:
- ora 13:00 (locală) – întâlnire cu oremierul georgian Irakli Garibaşvili
- ora 14:30 – întâlnire cu premierul Republicii Moldova Chiril Gaburici
- ora 16:00 – întâlnire cu preşedintele Bulgariei Rosen Plevneliev
– Bruxelles: Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se întâlneşte cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker