Nu este un miraj, ci o oază în mijlocul Deşertului Atacama din Peru

În mijlocul unui deşert există de fapt viaţă. Locul despre care vorbim se află în Deşertul Atacama din Peru. În oraşul Huacachina trăiesc 96 de persoane. Acest orăşel se află la o depărtare de 300 km de capitala Lima şi este plin de copaci, case, iar în mijlocul lui se află chiar şi un lac. Lacul apărut în mijlocul deşertului s-a format în mod natural. Viaţa trăită în acest loc tropical nu se deosebeşte cu nimic de stilul de viaţă din regiunile din zonă. Locuitorii orăşelului au diverse locuri de muncă; unii dintre ei deţin hoteluri, alţii magazine, iar alţii sunt ghizi turistici. Aşezarea datează din anul 1940, iar despre lac se spune că ar avea puteri vindecătoare. Peruvienii bogaţi obişnuiau să călătorească spre acest loc şi să se spele în apele lacului. Există o legendă conform căreia o tânără prinţesă incaşă făcea baie în acest lac în momentul în care un vânător şi-a făcut apariţia, iar ea a fugit, lăsând în urmă o piscină cu apă. Se spune că veşmântul ei care flutura în vânt în timp ce fugea a dat forma dunelor de nisip. Locul a fost numit patrimoniu universal de către Institutul Naţional Cultural din Peru. Turiştii curioşi care vin aici pot vizita împrejurimile, pot vâsli pe lac sau privi cum apune soarele în spatele dunelor galbene de nisip.

www.zaman.ro – 25 martie