Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a avertizat că gruparea autointitulată Statul Islamic (SI) reprezintă o gravă ameninţare la adresa statelor din vestul şi centrul Asiei, inclusiv la adresa Afganistanului. Într-un discurs susţinut în Congresul Statelor Unite, domnul Ghani a precizat că militanţii SI au trimis deja luptători în sudul şi vestul Afganistanului, pentru „a testa vulnerabilităţile statului afgan”, după cum a subliniat preşedintele Ghani. În acelaşi timp, a mai spus preşedintele Ghani, Afganistanul va căuta o cale pentru întoarcerea talibanilor la o societate normală.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 martie