Vicepreşedintele Comisiei Europene, şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini, şi-a început vizita la Belgrad cu întâlnirea cu preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, şi cu preşedintele Parlamentului Serbiei, Maja Gojkovic, care a transmis oficialului UE că Serbia este ferm angajată pe drumul european şi că rolul legislativului este de mare importanţă. „Suntem conştienţi că drumul spre UE nu este uşor şi nici rapid, dar suntem angajaţi în acest demers” – a declarat Gojkovic, adăugând că în ultimul timp s-au adoptat multe legi şi în continuare se lucrează la armonizarea legislaţiei cu cea europeană. Mogherini a vorbit despre rolul Serbiei în regiune şi a subliniat că în ultimul timp s-au făcut paşi mari în domeniul colaborării regionale. Mogherini a subliniat că Serbia joacă un rol important pe scena internaţională, mai ales în această perioadă în care prezidează OSCE. Mogherini, care vizitează prima dată Belgradul în calitate de şef al diplomaţiei europene, se va întâlni şi cu premierul Aleksandar Vucic, precum şi cu ministrul de externe Ivica Dacic, cu care va discuta despre dialogul Belgrad-Pristina şi despre aplicarea înţelegerilor convenite la Bruxelles între cele două părţi. Reamintim că înainte de vizita la Belgrad, Mogherini a vizitat joi Pristina. Referindu-se la aplicarea Acordului de la Bruxelles, Mogherini a apreciat că s-au făcut progrese evidente în implementarea lui, dar a avertizat că dialogul politic dintre Belgrad şi Pristina trebuie intensificat pentru a face posibilă o viaţă normală pentru toţi cetăţenii din Kosovo-Metohija.
www.tanjug.rs – 27 martie