Autorităţile de la Bucureşti consideră drept o sursă de pericol revendicarea autonomiei
Liderii partidelor maghiare din Transilvania, cu diferite orientări politice, consideră în unanimitate o încălcare a dreptului şi incompatibil cu valorile europene faptul că în proiectul de strategie privind ordinea şi securitatea publică, elaborat de Ministerul român de Interne, revendicarea autonomiei este clasificată drept o sursă de pericol la adresa siguranţei publice. În ediţia de vineri a ziarului clujean de limbă maghiară Krónika, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a spus că la prima vedere a considerat că este vorba despre o glumă ceea ce constată cu privire la autonomie proiectul de strategie a Ministerului de Interne. În opinia sa „este o încălcare a dreptului la libertate faptul că ţelurile unei comunităţi, pe care comunitatea respectivă doreşte să le obţină pe cale paşnică, prin mijloace parlamentare, sunt considerate drept pericol public”. La rândul său, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Zsolt Szilágyi, a afirmat că revendicările de autonomie ale maghiarilor din Transilvania se îndreaptă, de fapt, spre implementarea practicilor progresiste europene şi ar putea asigura o stabilitate şi bunăstare pe termen lung a României. Potrivit preşedintelui Partidului Civic Maghiar, Zsolt Biró, prin strategia privind securitatea publică, Ministerul român de Interne şi Guvernul îşi arată adevăratele intenţii. Despre strategia Ministerului român de Interne ziarul Krónika l-a întrebat şi pe şeful Cabinetului pentru politică externă al Partidului Convergenţa Democratică din Catalonia, Marc Gafarot i Monjó, care a răspuns că documentul de la Bucureşti aminteşte de dictatura autoritară a generalului Franco, din Spania.
Traducerea: Rozália Gănciulescu