Preşedintele Klaus Iohannis îi felicită pe credincioşii catolici şi protestanţi care serbează astăzi Duminica Floriilor. Într-un mesaj postat pe Facebook, preşedintele scrie că, pe vremuri, ziua de Florii era o zi aparte, mai ales pentru copiii saşi din Transilvania, pentru că era ziua confirmărilor în biserică, o zi în care se despărţeau de copilărie şi erau primiţi în rândul comunităţii adulţilor. Amintim că la Bucureşti are loc astăzi procesiunea de Florii, care va fi condusă de Arhiepiscopul Ioan Robu. Credincioşii romano-catolici vor pleca la ora 14:00 de la Biserica Franceză din Piaţa Aviatorilor până la Catedrala” Sf. Iosif”. Tinerii vor purta crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului, o iniţiativă a Papei Ioan Paul al II-lea de acum 30 de ani. Pe traseul Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Victoriei – Catedrala „Sf. Iosif” vor fi restricţii de circulaţie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie