Un acord privind transferurile electronice de bani a fost semnat astăzi la Chişinău între serviciui poştal al Republicii Moldova şi cel al României. Prin acest sistem vor putea fi transferate sume de până la 1000 de euro cu un comision unic în valoare de 5 euro, în condiţii mai avantajoase decât cele de pe piaţă.
Transferurile vor putea fi efectuate de la orice oficiu poştal din Republica Moldova sau România în ambele direcţii, iar banii vor putea fi ridicaţi în decursul a 24 de ore. Banii vor putea fi transferaţi în lei moldoveneşti sau româneşti sau în euro, a declarat directorul Intreprinderii Poşta Moldovei, Serghei Nastas. Principalii beneficiari ai acestui sistem de transferuri ar putea fi studenţii din Republica Moldova care învaţă la universităţile din România, consideră directorul Companiei Poşta Română, Alexandru Petrescu.
Tariful de 5 euro la 1000 de euro transferaţi este unul promoţional şi ar putea creşte după 3 luni de activitate a noului serviciu – au mai subliniat oficialii. Un acord similar a fost semnat de Poşta Moldovei cu Serviciul Poştal din Italia în luna octombrie a anului trecut, prin intermediul căruia au fost transferaţi până în prezent 1,8 milioane euro.
DIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 martie)