„Era importantă apărarea graniţelor ţării noastre şi ieşirea noastră din război la timp”
La începutul anului 1944 Armata Roṣie presa tot mai mult trupele Wehrmacht-ului, silindu-le la replieri succesive. Pe 5 martie începea Operaṭiunea Uman-Botoṣani care avea să zdrobească armata a 8-a germană. În decursul lunii martie trupele sovietice au eliberat o mare parte a Ucrainei, iar la 2 aprilie au pătruns pe teritoriul României. Cu acest prilej, Molotov a precizat că guvernul sovietic “nu urmăreṣte scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orânduirea socială existentă în România”. Era o declaraṭie propagandistică moderată, menită să-i convingă pe partenerii occidentali că URSS nu urmărea comunizarea Europei.
Aceasta era situaṭia militară ṣi politică atunci când, la 1 aprilie 1944, 66 de intelectuali români i-au trimis un memoriu lui Ion Antonescu, cerând ieṣirea României din războiul contra URSS, Angliei ṣi SUA. Printre semnatari se aflau doctorul Nicolae Danielopolu, doctorul Nicolae Lupu, filologul Alexandru Rosetti, filosoful Mihai Ralea, endocrinologul C.I. Parhon, istoricul Andrei Oṭetea, filologul Constantin Balmuṣ, sociologul Alexandru Claudian, istoricul Constantin Daicoviciu, filologul Dimitrie Popovici, biologul Constantin Motăṣ.
Arhiva de istorie orală păstrează câteva mărturii interesante despre acest memoriu: aceea a omului politic Dan Amedeo Lăzărescu, a istoricului Eugenia Zaharia ṣi a matematicianului Solomon Marcus.
Dan Amedeo Lăzărescu:
„În luna martie ‘944 începuseră să aibă loc manifestările oficiale ale intelectualităţii româneşti academice, semnalul dându-l fostul meu profesor de Drept Civil de la facultatea din Bucureşti, cel mai mare avocat pe care l-am avut noi, Istrate Micescu, care era decanul Baroului de Ilfov şi i-a pus pe aproape toţi avocaţii să semneze o un memoriu către mareşalul Antonescu prin care îi solicitau ieşirea din război, întrucât Germania şi Japonia pierdeau inevitabil războiul. Cu acest prilej, îmi îngădui să spun un lucru pe care nu-l ştie nimenea: Micescu, discutând cu un fost coleg care fusese bun prieten cu tata, […] mi-a spus acest lucru: „Turcii ne vor salva, cum ne-au salvat de Ioan Vodă cel Cumplit, ne vor salva şi de Ion Vodă cel Tâmpit!„
Pe urmă s-a produs un alt memoriu, semnat de o serie întreagă de profesori universitari, între care doctorul Danielopol şi un profesor de care eram foarte legat, Victor Papacostea care făcuse parte din partidul lui Gheorghe Brătianu şi fusese coleg cu unchiul meu, Ata Constantinescu…”
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1996]
Eugenia Zaharia
„Aṣ vrea să vă întreb despre memoriul pe care profesorii l-au făcut în aprilie 1944, un memoriu adresat lui Ion Antonescu prin care cereau ieşirea României din războiul împotriva Uniunii Sovietice. Dumneavoastră vă amintiţi de acest memoriu, aţi ştiut atunci ceva despre el?
Da, am ştiut! Am ştiut şi am ştiut întâi de la profesorul Brătianu care a menţionat la oră, de la profesorul Ştefănescu şi Giurescu. […] Lucrurile s-au petrecut aşa: s-a ştiut că războiul se pierde, adică în momentul în care America a intrat în război cu forţele cu care a intrat, […] s-a ştiut că războiul este pierdut. [Dar] nu acesta era important, era importantă apărarea graniţelor ţării noastre şi ieşirea noastră din război la timp. Acesta a fost argumentul fundamental al alcătuirii acelui memoriu la care Brătianu sigur că a participat din plin, deoarece el ne-a spus la curs, la începutul unei ore, mi-aduc aminte de aceste cuvinte: „Dacă noi nu v-am cere, domnule mareşal, să faceţi o acţiune pe linie militară şi politică de ieşire din război, ar fi o crimă faţă de poporul român!„ – de asta îmi aduc aminte.”
[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1996]
Solomon Marcus
„Dumneavoastră, domnule academician, când aţi aflat de existenţa acestui memoriu?
Nu am aflat decât după 23 august 1944 când memoriul a fost publicat în presă şi i-au făcut o largă publicitate. Nu ştiam. De altfel eu, înainte de 23 august 1944, nu mă aflam în Bucureşti, mă aflam la Bacău […], deci eram foarte puţin informat despre aceste evenimente. Toate le-am aflat ulterior.
Şi pentru a ne reprezenta viziunea acestor intelectuali care ulterior au urmat traiectorii dintre cele mai diferite – am să specific imediat, de la unii care au ajuns în închisoare, la alţii care au ajuns mari vedete ale regimului comunist -, dar ce-i unea pe toţi aceştia în acel moment… când o să vă spun ce-i unea, o să aveţi o reacţie în sensul de: „ce naivi erau!„[…] Deci, ei afirmau convingerea că: faptul că vor opri războiul cu Uniunea Sovietică, nu va fi de natură să compromită alianţa noastră tradiţională cu Occidentul. […] Erau convinşi că acest act de oprire a războiului nu va fi urmat de schimbări forţate de regimuri sociale şi politice, deci exact pe dos de ceea ce [s-a întâmplat]. […]
Ei bine, trebuie să vă spun că aceşti intelectuali care au semnat această scrisoare au avut o soartă dintre cele mai inimaginabile, de pildă: matematicianul Radu Roşca a ajuns imediat în închisoare unde a făcut ani grei de temniţă şi a ieşit abia în anii ‘64-‘65; sau de pildă Istrate Micescu care a semnat, marele avocat Istrate Micescu semnase şi el scrisoarea asta şi el a ajuns în închisoare. Alţii au ajuns la conducerea ţării: Constantin Parhon a ajuns chiar preşedintele [Prezidiumului] republicii! Alţii au continuat să-şi menţină o atitudine liberală, cum a fost de pildă matematicianul Grigore Vrânceanu, marele nostru geometru care a continuat în anii ‘45-‘46-‘47-‘48 să publice articole în care, în toate, îşi exprima convingerea sa că numai o politică liberală poate să salveze România.”
[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1998]
