Expoziţia „Descriptio Cantemir” găzduită de ICR Istanbul

Joi, 2 aprilie orele 19:00, va avea loc la Conacul Musurus Paşa, sediul Institutului Cultural Roman „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, deschiderea expoziţiei „Descriptio Cantemir”. Expoziţia, constând din 16 lucrări în tehnica mixtă, este realizată de arhitectul Mugur Kreiss sub cupola Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO (EFUCA). Evenimentul este organizat sub egida EFUCA în colaborare cu Clubul Alumnus pentru UNESCO şi Alianţa Civilizaţiilor.

            Pornind de la portretul celebrului cărturar, muzicolog şi om politic, artistul Mugur Kreiss sugerează prin cele 16 lucrări multiplele valenţe ale personalităţii lui Dimitrie Cantemir. Panourile 50×50, realizate în tehnică mixtă, conţin colaje din cele două opere majore ale marelui cărturar român, „Descriptio Moldaviae” şi „Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane”. Expoziţia, realizată în 2014, este un omagiu adus personalităţii enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir la 300 de ani de la primele rânduri aşternute de cărturar la cele două lucrări, realizate în perioada 1714-1716.

            Federaţia Europeană a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO este o organizaţie internaţională înfiinţată în 2001 ce se ghidează după principiile şi idealurile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă, Cultură şi Comunicare. Totodată, aceasta reprezintă unul din organismele regionale care formează Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO, organizaţie ce însumează aproximativ 4000 de entităţi ale societăţii civile UNESCO din întreaga lume. Preşedinţia EFUCA este deţinută începând cu 1 decembrie 2012 de către România pentru o perioadă de patru ani, deschizând astfel posibilitatea organizării de activităţi culturale internaţionale sub coordonare românească.

            Expoziţia „Descriptio Cantemir” este găzduită la Conacul Musurus Paşa sub egida sărbătoririi a 10 ani de existenţă a Institutului Cultural Roman „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul – informeaza ICR Istanbul.

Contact:

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir-Istanbul

Siraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoglu, Istanbul

tel/fax:(+90212) 292 43 45

email: icr.istanbul@icr.ro

www.icr.ro