Premierul Victor Ponta a precizat că se va modifica legislaţia pentru a preveni eventuale excese ale inspectorilor ANAF. Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau în minus va fi între 300 şi 500 de lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată, în aceeaşi zi, dacă este achitată o amendă de zece ori mai mare decât suma neînregsitrată în contabilitate. Măsura a fost decisă după ce în ultimele zile în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă, ANAF, au închis magazine şi localuri, inclusiv pentru sume derizorii provenite din bacşiş sau sume nefacturate de 1- 5 lei, patronii unităţilor acuzându-i pe inspectorii ANAF de exces de zel. La rândul său, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală consideră că selecţia prin omisiune a acţiunilor instituţiei în vederea conceperii materialelor de presă nu face altceva decât să contribuie, într-o manieră consistentă, la informarea defectuoasă, prezentând în mod eronat eforturile depuse de Direcţia Antifraudă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie