Concertul lunii aprilie din Seria „Concertelor Enescu” de la ICR Londra îl aduce în atenţia publicului britanic pe Carl Filtsch (1830-1845), geniul tragic răpus de tuberculoză în adolescență, la doar cincisprezece ani, după ce ajunsese elevul preferat al lui Frédéric Chopin şi Franz Liszt. Pe lângă lucrările lui Carl Filtsch, prezentate în premieră la Londra, programul mai cuprinde piese de Enescu, Chopin, Beethoven şi Rachmaninov.
Evenimentul, care are loc în data de 2 aprilie în sala de concerte camerale a Institutului, îl are ca protagonist pe unul dintre cei mai talentaţi pianişti români ai generaţiei tinere, Alexandru Negriuc, absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, stabilit în urmă cu câţiva ani la Londra pentru a-şi desăvârşi pregătirea muzicală. Înaintea recitalului propriu-zis, Alexandru Negriuc va purta un dialog cu directorul ICR Londra, Dorian Branea, despre viaţa şi opera muzicianului născut în Transilvania, pornind de la monografia trilingvă dedicată lui Filtsch de către Peter Szaunig.
Concertul este oferit sub patronajul E.S. dr. Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii, şi va avea loc în prezența mai multor ambasadori din spaţiul Uniunii Europene acreditaţi la Londra.
Născut în anul 1988 la Suceava, Alexandru Negriuc a început studiul pianului la şapte ani. Prima sa apariţie solo a avut loc un an mai târziu, iar debutul simfonic s-a produs la vârsta de paisprezece ani. Pianistul şi-a contiunat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj şi a participat la cursuri de măiestrie cu muzicieni cunoscuți precum Georg Sava, Angela Brownridge sau Walter Krafft. În ultimii ani, pianistul a concertat pe scene din Marea Britanie, Italia, Elveţia, Germania, Australia, SUA, China şi, bineînţeles, România. Alexandru Negriuc a fost invitat, în repetate rânduri, de către profesorul său Walter Krafft să ofere concerte la Academia Internaţională de Muzică din München. Împreună cu Walter Krafft, tânărul pianist român este fondator al Forumului Internaţional Pianistic „Dinu Lipatti”.
Carl Filtsch, elevul preferat al celebrilor Frédéric Chopin şi Franz Liszt, s-a născut în 28 mai 1830 la Sebeş, Alba. Avea să înceteze din viață în 11 mai 1845, la Veneţia, în vârstă de numai cincisprezece ani. Scurta sa existenţă a fost extrem de intensă, precocele muzician devenind de foarte devreme protejatul Contesei Bánffy şi fiind trimis să studieze la Viena şi la Paris cu câţiva dintre marii muzicieni ai epocii, care n-au întârziat să descopere în el un copil minune. În 1844, cu un an înainte de moarte, Carl Filtsch a susţinut, la invitaţia Reginei Victoria a Marii Britanii, un turneu londonez primit cu entuziasm de publicul şi presa vremii, care l-a comparat pe micul pianist şi compozitor transilvănean cu Mozart și Mendelssohn. Presa londoneză nota chiar că Filtsch a reușit, prin intermediul a doar câteva concerte, să schimbe opinia londonezilor despre Chopin, pe care aceștia nu îl gustaseră până atunci la fel de mult ca francezii. Ca un omagiu adus acestei figuri excepționale și tragice, la Sibiu se desfășoară anual, începând din 1995, un festival-concurs de interpretare şi compoziţie pianistică ce poartă numele lui Carl Filtsch.
Concertul pianistului Alexandru Negriuc este organizat de ICR Londra cu finanțare din partea Institutului Cultural Românși cu sprijinul Ambasadei României la Londra.