Fostul deputat al Uniunii Democrate Maghiare din România, Attila Markó, care miercuri a demisionat din Parlamentul României şi în cazul căruia DNA a solicitat aprobarea Legislativului român pentru arestarea preventivă, nu doreşte deocamdată să se întoarcă în România. Attila Markó, care se află în Ungaria din decembrie anul trecut, a răspuns în scris pe un portal de socializare întrebărilor adresate de Agenţia ungară de Presă MTI. După cum a precizat, nu are încredere în procedurile juridice aplicate în România din cauza condamnării sale la trei ani de închisoare cu suspendare în urma restituirii clădirii Colegiului Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe, precum şi din cauza faptului că DNA îi solicită arestarea sa preventivă, deoarece a fost membru Comisiei pentru despăgubiri. „Pentru mine nu este o soluţie că peste ani buni se va demonstra că am avut dreptate, în timp ce pe mine mă închid pe nedrept, mă reduc la tăcere şi mă persecută”, a declarat Attila Markó.
(MTI – 2 aprilie)