Condamnări definitive la închisoare pentru Ioan Nicolae şi George Bunea Stancu

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare . El a fost găsit vinovat de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2009 a lui Mircea Geoană. Trei ani de închisoare va executa, în acelaşi dosar, şi fostul şef al Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu. El este acuzat că ar fi obţinut de la Ioan Niculae, prin încălcarea legii de finanţare a partidelor politice, suma de 1 milion de euro, bani ce urmau să fie folosiţi tot în campania prezidenţială a candidatului PSD Mircea Geoană. Potrivit redactorului RRA Diana Surdu, instanţa a mai decis ca din conturile lui Ioan Niculae să fie confiscată suma de 640.000 lei, prejudiciu care i se impută omului de afaceri.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie