Ministerul Finanţelor anunţă organizarea primei loterii a bonurilor fiscale

Ministerul Finanţelor anunţă organizarea primei loterii fiscale. La extragerea excepţională de luni, 13 aprilie, vor participa bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie – 28 martie.

Reporter: Loteria Româna are alocat pentru aceast eveniment un fond de premiere de un milion de lei. Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie a trei numere. Primul cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezintă valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv TVA. Celelalte două numere vor da luna şi ziua în care a fost emis bonul. Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal şi va fi postat pe site-ul Ministerului Finanţelor şi pe cel al ANAF. Revendicarea premiilor se face, în 30 de zile de la extragere, prin depunerea bonului fiscal câştigător în original la orice unitate teritorială a Fiscului, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere tip. În cazul în care premiul nu se revendică în termenul menţionat se pierde acest drept. Ulterior extragerii, fondul de premiere se împarte la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen. În cazul în care nu există câştigători fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie