Papa Francisc a oficiat ritualul din Joia Mare la o închisoare de maximă securitate din Roma

După cum a devenit deja tradiţie, Papa Francisc a celebrat  Joia Mare la o închisoare de maximă securitate din Roma.
Papa s-a deplasat la penitenciarul Rebibbia unde a ţinut slujba specială dedicată Cinei celei de Taină. După Liturghie, Suveranul Pontif a efectuat ritualul simbolic săvârşit de Isus cu ucenicii săi, spălând picioarele unui grup de 12 deţinuţi.În Joia Mare sau Joia Sfântă se celebrează tradiţional momentul Cinei celei de Taină a lui Isus cu apostolii, aşa cum este descrisă în cele patru Evanghelii.
Anul trecut, Papa Francisc a efectuat ritualul la un centru de reabilitare pentru bătrâni şi pentru persoane cu dizabilităţi. În 2013, în primul an de pontificat, papa a deschis drumul pentru această nouă tradiţie şi a stabilit o premieră spălând şi picioarele femeilor, nu numai ale bărbaţilor, aşa cum se obişnuia până atunci.
Tot în 2013, Papa Francisc a încurajat preoţii să viziteze şi astfel de locuri e la marginea societăţii marcate de „suferinţă, vărsare de sânge sau boli care caută izbăvirea ”
Astăzi, în Vinerea Mare dinaintea Paştelui Catolic, papa va conduce o procesiune în interiorul Colosseumului, care reface Drumul Crucii şi la care vor participa mii de persoane, o tradiţie care datează din secolul XVIII.

www.abcnews.go.com
Traducerea: Bianca Ioniţă