Cunoscutul cântăreț și compozitor englez, Robbie Williams, nominalizat la premiile Grammy, de 15 ori câștigător al premiilor BRIT, va sosi în Rusia pentru a susține aici primele sale concerte din ultimii 12 ani. Ultimele sale spectacole au fost susținute de el în capitala Rusiei în toamna anului 2003. Amintim că el și-a început cariera muzicală ca membru al trupei Take That în 1990. În afară de Moscova, artistul britanic are programate concerte și la Sankt Petersburg, în cadrul turneului său mondial „Let me entertain you”. Organizatorii precizează că acesta va sosi în Rusia, fără familia sa, dar însoțit de câinele său favorit Spenser. Turneul „Let me entertain you” este al 11-lea la număr din cariera sa muzicală și a debutat pe 25 martie cu un concert în Spania, și se va încheia cu un concert susținut în Ungaria, pe 10 august. Lista concertelor cuprinde cele mai cunoscute piese ale cântărețului britanic: „Rock DJ”, „The road to Mandalay”, „Come undone”, „Feel”, „Angels”. Artistul, în vârstă de 41 de ani, are șapte câini. El a explicat că a optat pentru Spenser „pentru că acesta are un caracter extraordinar, este ascultător și se adaptează ușor la absolut toate condiţiile”. De regulă, artistul este însoțit în concertele sale de soție și de copil, dar în Rusia va sosi singur, la bordul avionului său privat. Este curios faptul că artistul a cerut ca, înainte de spectacolele susținute în Rusia, să i se facă câte o ședință de masaj. În timpul spectacolului el va schimba mai multe ținute, fiind vorba și de costume mai neobișnuite. Concertele din Rusia au o durată de trei ore și jumătate și se vor încheia cu piesa „Bohemian rhapsody” a trupei „Queen”. Spectacolele vor fi susținute pe 9 aprilie, la Sankt Petersburg și pe 12 aprilie, la Moscova.
(www.tass.ru – 2 aprilie)