Iubiți frați și surori,
Cu săptămâni în urmă am început împreună Postul Mare și, așa cum a procedat în fiecare an, în drumul de pregătire a Paștelui, și de data aceasta Biserica ne-a propus programul pe care îl cunoaștem în mare cu toții.
Ni s-a recomandat pentru această perioadă să sporim rugăciunea, postul și pomana; să medităm suferințele lui Cristos participând la Calea Crucii; să ne spovedim și să ne îndreptăm de cele rele, să devenim mai buni în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.Poate că programul fiecăruia dintre noi nu s-a putut adapta mult la toate cele propuse de Biserică pentru acest Post Mare, dar îmi place să cred că toți fiii Bisericii Catolice din Arhidieceză s-au pregătit pentru Sărbătoarea Paștelui, atât cât au putut, și acum intrăm în spiritul Tainei Învierii Domnului, cât de cât schimbați și gata să primim de la Isus cel Înviat noi puteri pentru a continua acest drum al credinței, nu fără dificultăți, dar nici lipsiți de ajutorul și milostivirea lui Dumnezeu.
Apostolii au mers spre ziua cea mare a Învierii așa cum au fost și cum au putut: cu lipsuri, cu greșeli, cu trădări; fiecare pe drumul lui. Dar în cele din urmă s-au găsit împreună. Taina Învierii i-a adunat și i-a păstrat împreună; și adresându-se unii către alții au început să anunțe că Isus este viu; că Isus a Înviat.
Vedeți că acum, în Sărbătoarea Paștelui, noi facem la fel ca Apostolii. Ne adunăm la biserică să vestim același adevăr: Cristos este viu! Cristos a înviat! Cu acest gând plecăm de acasă și revenim de la biserică, stând alături cu sufletul de acest mister de credință, așa cum am sta lângă un foc, ca să ne încălzim și să „visăm”, sperând la cele ce vor veni, chiar și după mormânt.
Am spus mister de credință , pentru că Învierea lui Isus este un fapt care se oferă credinței noastre invitându-ne să-l primim și să ne luminăm; tot astfel a fost Învierea și pentru Apostoli. Ei nu au asistat la Înviere, dar au aflat vestea Învierii, apoi l-au văzut pe Isus viu și au crezut.
Ucenicii care în seara de Paști s-au întors de la Emaus la Ierusalim pentru a anunța că îl văzuseră pe Domnul, intrând în încăperea unde erau împreună ceilalți discipoli, în Cenacol, încă înainte ca ei să apuce să spună ceva, au fost întâmpinați de un cor de voci care strigau: „Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon” ( Lc 24,34).
Cuvintele Evangheliilor care ne vorbesc despre Învierea lui Isus ne descoperă credința de nezdruncinat a Apostolilor în faptul Învierii și transmiterea acestui adevăr către toate generațiile și către toate marginile pământului.
Iată ce ne spune Sfântul Apostol Petru despre Isus: „Pe el l-au omorât atârnându-l pe lemn. Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi și a îngăduit să se arate nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleși mai înainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut cu el după ce a înviat din morți, și ne-a poruncit să predicăm poporului și să dăm mărturie că el a fost pus de Dumnezeu judecător al celor vii și al celor morți” ( Fap 10, 39-42).
Prin anii 56-58, Apostolul Paul scria: „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, după aceea s-a arătat la peste cinci sute de frați dintr-o dată, dintre care cei mai mulți au rămas până acum, iar unii dintre ei au murit. După aceea i s-a arătat lui Iacob și apoi tuturor apostolilor. Celui din urmă dintre toți, ca unuia născut înainte de vreme, mi s-a arătat și mie” (1 Cor 15, 1-8). Acesta este nucleul central de învățătură și de credință pe care l-am primit prin Evanghelii și prin mărturia Apostolilor: Domnul a înviat și s-a arătat viu! La aceasta se adaugă un nou element: mormântul gol, care pentru Sfântul Ioan va deveni o dovadă aproape fizică a Învierii lui Isus ( In 20,3-10). Pentru Evanghelii, însă, aparițiile lui Isus înviat sunt decisive în ceea ce privește credința Apostolilor. Iată, deci, pe scurt, ce ne spune Noul Testament. După moarte, Isus s-a făcut vizibil și din punct de vedere trupesc, mai multor martori, care l-au recunoscut ca fiind același cu cel care trăia și activa printre ei înainte de moarte. Este vorba de o experiență concretă, corporală: l-au văzut pe Cel Înviat cu ochii lor, l-au ascultat cu urechile lor, au mâncat împreună, iar unii, ca Toma, l-au atins. Erau întâlniri personale așa cum erau înainte de răstignire și moarte; martorii aveau certitudinea că EL este viu, că a înviat.
Această credință ne-a fost transmisă și nouă; îi suntem recunoscători lui Dumnezeu că am fost luminați și încălziți sufletește de această mare Taină a Învierii. Lumina Învierii lui Isus ne descoperă că și noi vom învia . Moartea nu va avea ultimul cuvânt. Cu învierea lui Isus am fost introduși în marele ocean al vieții care va fi pentru fiecare dintre noi, fără apus. Isus a murit și a înviat. Vom muri și noi și vom învia! În viața aceasta îl întâlnim pe Isus prin credință, prin Cuvântul Sfânt și prin Sacramente. Credința în Înviere ne spune că după moarte îl vom întâlni și-l vom vedea așa cum este: Fiul lui Dumnezeu, Unicul Răscumpărător.
Lumina și căldura Sărbătorii Învierii lui Isus străluminează așadar gândul morții, pregătindu-ne pentru ultima seară pământească și pentru trecerea în veșnicie. Rodul postului, al rugăciunilor și al faptelor de generozitate, rodul meditării Învierii lui Isus să ne pregătească și să ne plămădească astfel viața încât să spunem în fiecare zi și prin cuvintele și prin faptele noastre, această mărturisire de credință: Moartea Ta o vestim Doamne și Învierea ta o mărturisim până când vei veni!
Deseori va reveni la lecturile Sfintelor Liturghii din acest timp de Paști, ca și în toți anii, tema Învierii Domnului. Să nu uităm că în ea stă pusă sămânța învierii noastre.Să ne bucurăm, așadar, de Sărbătoarea Învierii Domnului și, inspirându-ne de la ospățul euharistic – Sfânta Liturghie -, să așezăm ospăț sufletesc în inimile noastre, stând față în față cu Cel care acum ne călăuzește, ne hrănește și ne alină setea interioară dându-ni-se întreg și pururi viu; și la acest ospăț să-i spunem că în ciuda păcatelor noastre îl iubim mai presus de toate și că îndrăznim să îngânăm ca ucenicii din Emaus: Rămâi cu noi, Doamne!
Iubiți frați și surori din Arhidieceză, mă bucur nespus că și Sărbătoarea Paștelui ne adună pe toți pe la bisericile de care aparținem, pentru a ne întări credința și pentru a transmite și generațiilor care vor veni aceeași convingere, aceeași certitudine că Isus Cristos a înviat spre învierea noastră. Suntem prin aceasta asemenea Bisericii de la început, care în unitate a sărbătorit și a vestit același adevăr, nu arareori cu prețul vieții; suntem asemenea acelora care peste veacuri s-au născut, au crescut și au murit în lumina aceluiași adevăr al Învierii promițător de înviere. Suntem și noi chemați să știm, prin Învierea lui Isus, că, după ce ne vom fi dus crucea și vom muri, vom continua drumul lui Isus:drumul învierii.
Cristos a Înviat! Adevărat a înviat!
Tuturor vă doresc Sărbători fericite! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
