Militari ai Diviziei 1 Infanterie „Dacica” organizeazã luni, 6 aprilie, începând cu ora 14.00, la sediul Batalionului 2 Infanterie „Cãlugãreni”, un eveniment dedicat copiilor din Centrul de Plasament „Casa Speranţei” din Bucureşti.
Cei aproximativ 40 de copii prezenţi la activitate vor avea ocazia sã cunoascã specificul unei unitãţi militare din forţele terestre prin intermediul expoziţiei de tehnicã şi echipamente militare şi a unor jocuri şi concursuri interactive, având, totodatã, posibilitatea de urca la bordul unui transportor amfibiu blindat şi de a efectua o scurtã deplasare cu acesta, iar la final, de a asista la un exerciţiu militar demonstrativ executat de militari.
Vineri, 3 aprilie, 20 de militari ai Batalionului 2 Infanterie „Cãlugãreni” au participat la o acţiune de donare de sânge, bonurile primite fiind folosite pentru cumpãrarea de dulciuri care, alãturi de îmbrãcãmintea şi jucãriile colectate de militarii Diviziei 1 Infanterie „Dacica”, vor fi oferite copiilor cu ocazia sãrbãtorilor Pascale.
Jurnaliştii care doresc sã participe la activitate sunt aşteptaţi la sediul Batalionului 2 Infanterie „Cãlugãreni”, strada Olteniţei nr. 290, începând cu ora 13.30 şi sunt rugaţi sã transmitã datele de contact, pânã luni, ora 10.00, pe adresa de e-mailrelatii.publice02450@forter.ro.
Persoanã de contact: locotenent Silvana Berianu, tel. 0728.040.071.
Biroul de Presã al M.Ap.N.
Tel./Fax 021/319.60.22