Gazprom îşi vinde participaţiunea în compania germană VNG în cadrul strategiei de ieşire din activele europene

Gazprom a pus în vânzare participaţiunea sa de 10,5% pe care o deţine în compania germană de distribuţie a gazelor Verbundnetz Gas (VNG) în cadrul realizării strategiei sale de reducere a prezenţei sale în Europa, au anunţat trei surse din acest sector. Potrivit afirmaţiilor unei surse apropiate monopolului rus, Gazprom are deja câteva propuneri de cumpărare a participaţiunii sale din VNG, iar o altă sursă din domeniu a confirmat intenţia Gazprom de a vinde acest pachet de acţiuni. Menţionăm că, VNG este o companie de distribuţie a gazelor din Germania, care se ocupă de vânzarea de gaze nu doar pe teritoriul german, ci şi în Austria, Italia, Cehia, Slovacia şi Polonia. De asemenea, VNG realizează proiecte de extracţie a gazelor în Norvegia şi deţine depozite subterane. Cea care este gata să cumpere pachetul de acţiuni al Gazprom este compania germană EWE, care, în toamna anului trecut, a achiziţionat 15,79% din acţiunile VNG de la principalul partener al companiei ruse în Europa – compania germană Wintershall. Sursa TASS a subliniat că, deşi afacerea încă nu s-a încheiat, înţelegerile cu EWE privind vânzarea acţiunilor au fost deja semnate. Valoarea pachetului ar putea să se ridice la circa 200 de milioane de euro, având în vedere faptul că afacerea cu Wintershall a costat compania EWE 320 de milioane de euro pentru 15,79% din acţiunile VNG.

(www.itar-tass.com – 6 aprilie)