Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost suspendat din funcţie. Ordinul prin care se constată suspendarea a fost emis de prefectul judeţului şi a fost dat în urma adresei venite din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa Supremă a decis săptămâna trecută, arestarea preventivă a fostului edil. Ordinul prefectului poate fi atacat în instanţă, ne-a transmis corespondenta noastră, Mona Constantinescu. Radu Mazăre a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie)