Marţi, 7 aprilie, se împlinesc 84 de ani de la naşterea lui Amza Pellea, un oltean hâtru şi unul dintre cei mai mari actori de teatru şi film ai României. A impresionat prin forţa pe care a dat-o unor pesonaje precum Nea Mărin sau Mihai Viteazul, demonstrând o versatilitate artistică remarcabilă prin modul în care reuşea să interpreteze roluri de comedie sau istorice. Amza Pellea a rămas în amintirea colegilor şi celor care l-au admirat drept un actor şi un om fără cusur, bun, luminos, cu o forţă interioră impresionantă.
Amza Pellea s-a născut la 7 aprilie 1931, la Băilești, judeţul Dolj, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său care purta acelaşi nume, era directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești.
Talentul său artistic se remarcă încă din primii ani de şcoală, astfel că Amza apare pe scenă încă din clasa I a Şcolii localitatea natală, interpretând rolul lupului din „Scufiţa Roşie“ ales chiar de el din moment ce era foarte timid şi putea să-şi ascundă chipul sub masca personajului.
A absolvit cursurile Colegiului Național ,,Nicolae Bălcescu“ (actualmente Carol I) din Craiova, apoi a urmat o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“.
Dar această carieră nu era pe placul lui Amza, urmându-şi pasiunea pentru poezie şi actorie.
A fost admis la Institutul de Cinematografie din Bucureşti, dar nu la clasa de regie unde îşi dorea, fiind repartizat la actorie. Însă modul în care a ajuns la Institut este aproape la fel ca în bancurile pe care Amza le spunea cu atât talent: pe când lucra la uzina electrică din Craiova, a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie, iar el s-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie. Însă membrii comisiei i-au pus lui câteva întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie, şi i-au cerut adresa. L-au declarat admis la probele eliminatorii, apoi i-au dat calificativul „admis” la examenul final. În facultate a avut doi profesori excepţionali – Mihai Popescu şi Alexandru Finţi iar aboslvirea Institutului s-a produs în anul 1956.
A urmat perioada stagiaturii (1957-1959), în care a jucat nu mai puţin de 14 roluri, pe scena naţionalului craiovean, între care Colonelul Dobre din „Ecaterina Teodoroiu”, de Nicolae Tăutu, Vedernikov din „Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, Comandantul vasului din „Tragedia optimistă”, de Vsevolod Visnevski, sau Otto Katz din „Soldatul Svejk”, de Jaroslav Hašek.
În anul 1958 a cunoscut-o, la Craiova, pe Domnica Policrat, cu care s-a căsătorit, din dreagostea lor născându-se, la 29 ianuarie 1962, Oana Pellea, ajunsă şi ea o actriţă de mare succes.
La naşterea fiicei sale Amza i-a dedicat acesteia o impresionantă poezie: „Te-ai întrupat din stele, Din pulbere, din vant, Din gândurile mele, Din apă, din pământ, Şi din iubirea noastră, Clocotitoare, vie…. Ai înflorit albastră, Gingaşa bucurie, Aluneci ca o rază de soare jucăuş, Eşti apa dintr-o rază, Eşti pumnul meu căuş, Din care însetat, Sorb viaţa-adevărată, Şi bucurie multă, Şi lacrima curată…. Prin tine devin veşnic, Şi capăt sens şi ţel, Prin tine sunt puternic, Sunt piatra, sunt oţel, Şi datorită ţie, Fetiţa mea cea mică, De-acuma lui tăticu…. De moarte nu-i e frică….“
A urmat o carieră impresionantă în teatru, începută la Teatrul Naţional din Craiova, iar mai apoi la Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti.
În 1959 joacă pe scena fostului Studio al actorului de film „Nottara“ în rolurile Wilhelm de Orania din „Egmont“, apoi roluri în „Secunda 58“, „Brigada I-a de cavalerie“, sau „Vrăjitoarele din Salem“.
Începând cu 1961 joacă la noul Teatru de Comedie condus de Radu Beligan, în piese precum „Prietena mea Pix”, „Șeful sectorului suflete” sau „Capul de rățoi”.
Urmează roluri cu sunt Brettschneider din „Svejk în al doilea război mondial”, de Brecht – în 1962, Manole din „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu – în 1964, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov – în 1967, sau Hrisanide din „Interesul general”, de Aurel Baranga – în 1972.
În perioada 22 martie 1973 – 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova, însă a fost şi profesor la Institutul de Artă, Teatru şi Comedie.
La Teatrul Național din București a jucat roluri precum Petre Dinoiu din „Comoara din deal”, de Corneliu Marcu – în 1977 sau Vlad Țepeș din „A treia țeapă”, de Marin Sorescu – în 1979)
În 1983 a jucat cel din urmă rol în teatru, pe scena Teatrului de Comedie – personajul bătrânului moșier Muromski din „Procesul”, de Suhovo-Kobilin.
În film, Amza Pellea a impresionat prin rolurile magistrale ale unor personaje istorice – Mihai Viteazul sau Decebal – dar şi prin rolul de comedie al lui Nea Mărin.
Printre succesele sale cinematografice se află Neamul Șoimăreștilor – în 1965, Haiducii – în 1966, Mihai Viteazul – în 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – în 1972, Ciprian Porumbescu – în 1973, Ecaterina Teodoroiu – în 1978, Nea Mărin miliardar – în 1979 sau Cucerirea Angliei – în 1982.
În anul 1977 a obţinut premiul de interpretare masculină, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul Manlache Preda din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.
Amza a făcut şi televiziune, care i-a adus popularitatea la cele mai înalte cote. Era nelipsit din programele de Revelion, cu personajul său celebru – “Nea Mărin”, dar a încântat şi în alte emisiuni de divertisment, în care nu se sfia să producă scheciuri cu aluzie la regimul comunist, care au ajutat într-o anumită măsură oamenii să treacă mai uşor peste anii negri ai dictaturii.
Amza Pellea a trecut la cele veşnice la 12 decembrie 1983 la București, fiind răpus de o boală incurabilă. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.
În anul 2003, Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar cu titlul „Douăzeci de ani fără Amza”.
În anul 2008 oamenii din Băilești au inaugurat ”Casa Memorială Amza Pellea” – un imobil construit în 1908, dar ulterior extins și renovat. Casa găzduieşte obiecte personale ale actorului, fotografii cu Amza, cu soția actorului, Domnica, dar și cu fiica, Oana, sau cu prietenii.
În aprilie 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere, Amza Pellea a primit o stea, in memoriam, pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame – spațiul dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești din Piaţa Timpului din capitală.
În decembrie 2013 a fost îndeplinită ultima dorinţă a actorului rostită pe patul de moarte: a fost inaugurată o fântână exact în locul în care Amza a venit pe lume, în centrul Băileştiului.
Video: Youtube
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=MXtK6Xka9bc[/youtube]
