Invitata de onoare a programului românesc la Târgul Internațional de Carte de la Londra, la care România participă pentru a opta oară consecutiv, este marea poetă Ana Blandiana, a cărei tulburătoare incursiune în propria identitate etno-culturală, My Native Land A4/Patria mea A4, a fost publicată recent în Marea Britanie. Cartea a apărut la una dintre cele mai bune edituri de poezie, Bloodaxe Books, unde au mai fost publicate, de-a lungul timpului, și alte nume de primă mărime ale literaturii noastre, cum ar fi Nichita Stănescu sau Marin Sorescu.
Evenimentul dedicat Anei Blandiana, punct culminant al unui program care mai cuprinde întâlniri cu editori și alți profesioniști ai cărții, lansări, o conferință și o expoziție, va avea loc miercuri, 15 aprilie, în elegantul sediul al Institutului Cultural Român din Londra din 1 Belgrave Square. Interlocutorii scriitoarei sunt două personalități ale scenei literare britanice, poeta și traducătoarea Fleur Adcock, o veche prietenă a României, și poetul și criticul Vidyan Ravinthiran, una dintre cele mai influente voci în exegeza lirică actuală din Marea Britanie. De asemenea, traducătorii Paul Scott Derrick și Viorica Pâtea vor vorbi despre experiența transpunerii în limba engleză a poeziei Anei Blandiana. Seara va fi animată de intervențiile muzicale ale saxofonistului Nicolas Simion și ale chitaristului Sorin Romanescu, cu melodii extrase din cel mai recent album lansat de Nicolas Simion Group, ”Romanian Impressions”.
Reamintim că, la actuala ediție a Târgului de Carte de la Londra, conceptul programului românesc gravitează în jurul ideii de autor-punte, adică a scriitorului capabil să dezvăluie, în afara spațiului de proveniență, desenul profund al unei identități culturale sau să traducă, în propria cultură, profilul istoric, cultural sau intelectual al unei culturi străine.
Cele trei zile de întâlniri profesionale și evenimente cu public, desfășurate atât la Centrul Expozițional Olympia, cât și la sediul ICR Londra sau în cadrul secțiunii românești a Librăriei Europene din centrul Londrei, au ca protagoniști, pe lângă reprezentanții editurilor din România care participă la Târg, oameni de litere români și britanici care au contribuit, prin opera lor, la construirea unor legături pertinente și durabile între spațiul cultural românesc și cel britanic. Autorilor, traducătorilor și muzicienilor menționați li se vor alătura scriitorul Liviu Antonesei, cercetătorii Marius Turda, Daniel Briggs şi Dorina Dobre, autorii Nigel Shakespear şi Ian Macilwain, istoricul Alan Ogden, jurnalistul Tom Fort, precum şi câteva notabile figuri culturale ale diasporei românești din Marea Britanie, precum Michael de Styrcea, Şerban Cantacuzino şi Marie-Lyse Ruhemann.
Participarea românească la Târgul de Carte de la Londra este organizată și finanțată de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și ICR Londra și derulată cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Asociației Editorilor Români, al Librăriei Europene din Londra, al Patrick Leigh Fermor Society și, ca sponsor, al S.C. Kandia Dulce S.A.
PROGRAMUL EVENIMENTELOR LITERARE:
MARŢI, 14 APRILIE
12,00 / Stand 5C120 / Centrul Expozițional Olympia
Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2015
În prezența E.S. dr. Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie.
19,00 / Librăria Europeană / 5 Warwick Street
Emblems of Identity: New Romanian Books in English / Emblemele identității – noi apariții editoriale românești în limba engleză
În prezența autorilor: Liviu Antonesei, Marius Turda, Daniel Briggs, Dorina Dobre, Nigel Shakespear, Ian Macilwain. Moderator: Dorian Branea, director ICR Londra.
MIERCURI, 15 APRILIE
19,00 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
Dwelling in Words: An Evening with Ana Blandiana / A locui în cuvinte. O seară cu Ana Blandiana
Invitată de onoare: Ana Blandiana. Interlocutori: Fleur Adcock, Vidyan Ravinthiran, Paul Scott Derrick și Viorica Pâtea. Intervenții muzicale de Nicolas Simion și Sorin Romanescu.
JOI, 16 APRILIE
19,00 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
“Patrick Leigh Fermor: A Romanian Romance” / “Patrick Leigh Fermor – o pasiune românească”
Vernisajul unei expoziții de fotografii vechi și fragmente din cărțile lui Patrick Leigh Fermor.
19,30 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
The Enamoured Way: Patrick Leigh Fermor and Romania / Calea îndrăgostită – România lui Patrick Leigh Fermor
Participă: Alan Ogden, Tom Fort, Michael de Styrcea, Şerban Cantacuzino și Marie-Lyse Ruhemann. Moderator: Dorian Branea.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați www.icr-london.co.uk