O femeie din Detroit, în vârstă de 115 ani, ar putea fi cea mai în vârstă persoană din lume, după ce Gertrude Weaver, în vârstă de 116 ani din Arkansas, a încetat din viaţă luni. Conform Grupului de Cercetare în domeniul Gerontologiei cu sediul la Los Angeles, care descoperă cele mai în vârstă persoane din lume, Jeralean Talley ar putea fi cel mai în vârstă om din lume atestat de Cartea Recordurilor. Predecesoarea sa a fost Gertrude Weaver, care a deţinut acest titlu doar pentru câteva zile, după ce deţinătorul anterior al recordului oficial, femeia japoneză Okava Misao, s-a stins din viaţă la 1 aprilie, la vârsta de 117 ani. Jeralean Talley s-a născut la 23 mai 1899. Atunci când a fost întrebată de reporterul publicaţiei locale Detroit Free Press despre secretul longevităţii sale, femeia a precizat că nu deţine niciun secret în acest sens. „Toate acestea vin de sus. Acesta este cel mai bun sfat pe care pot să îl dau. Secretul nu se află nici în mâinile mele, nici în ale altcuiva”, a opinat ea. Femeia în vârstă a adăugat totodată că toţi oamenii ar trebui să-şi trateze semenii la fel cum ar dori şi ei să fie trataţi. Acelaşi lucru l-a spus şi despre minciună: „Dacă eu nu spun minciuni despre tine, nici tu nu vei spune minciuni despre mine”.
(www.inforadio.hu – 8 aprilie)