Premierul grec efectuează o vizită la Moscova

Premierul Greciei, Alexis Tzipras, a ajuns la Moscova pentru o întrevedere cu președintele Vladimir Putin ce va avea loc miercuri. Grecia a anunțat că întâlnirea va trata subiecte privind relația dintre Uniunea Europeană și Rusia, însă analiștii consideră că Grecia încearcă îmbunătățirea relațiilor cu Moscova, în cazul unui eșec al negocierilor în privința acordului cu creditorii săi occidentali, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 aprilie