Comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti

Ambasada Germaniei la Bucureşti sprijină eforturile constante ale autorităţilor române în lupta împotriva corupţiei. Acestea sunt expresie a obligaţiilor asumate de România în cadrul comunităţii de drept şi de valori pe care o reprezintă Uniunea Europeană şi care se concretizează în Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Într-un comunicat al ambasadei se arată că, din perspectiva Germaniei, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări. Respectul faţă de independenţa justiţiei şi faţă de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunităţii parlamentare de aşa manieră încât aceasta să nu fie uzitată în mod abuziv în scopul protejării unor persoane individuale – se mai precizează în comunicatul ambasadei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 aprilie)