După interzicerea organizaţiei culturale Rugul Aprins (1948), întâlnirile de la Mănăstirea Antim au încetat din ordinul autorităţilor comuniste. O bunã parte din personalul slujitor de la Mănãstirea Antim a fost repartizat în altã parte, mai ales la Seminarul Teologic de la Mânăstirea Neamţ. În anul 1950, Sandu Tudor – considerat sufletul Rugului Aprins – a fost arestat şi condamnat la cinci ani de muncă silnică fiind acuzat de înaltă trădare a Republicii Populare Române. După ce a fost eliberat, Sandu Tudor s-a retras la Mânăstirea Rarău unde s-a călugărit luând numele de Daniil. Aici, întâlnirile au continuat, mai discret, până în anul 1958, când Sandu Tudor – Ieroschimonahul Daniil – a fost din nou arestat. El a fost acuzat că la Mânăstirea Rarău a organizat meditaţii în cadrul cărora, pe lângă problemele mistic-religioase, le-a făcut invitaţilor o educaţie duşmănoasă faţă de regimul comunist, îndemnându-i să se rupă de viaţa politică a ţării şi să se retragă în mănăstiri, de unde să acţioneze împotriva orânduirii de stat. Sandu Tudor – Ieroschimonahul Daniil – fost condamnat la douzeci şi cinci de ani de temniţă grea. Nu a supravieţuit detenţiei.
Un martor al ultimilor întâlniri ale Rugului Aprins a fost Dorinel Codreanu, mirean care în epoca respectivă a vieţuit în Mânăstirea Rarău.
Dacă la început cei ce fãceau parte din Rugul Aprins s-au întâlnit în sala bibliotecii de la Mãnãstirea Antim din Bucureşti, mai târziu s-au întâlnit la Schitul Rarãu unde se rugau intens, cugetând şi sfãtuindu-se asupra tainelor divine şi asupra culturii şi ştiinţei. În aceastã sihastã a Rarãului, cu asprimea vieţii, dar şi cu mângâierile rugilor, îndeosebi cu rugãciunea inimii, au fost ţinute ultimele adunãri ale Rugului Aprins. Pãrintele Sandu Tudor – [Ieroschimonahul] Daniil, dupã ce a fost fugãrit din Bucureşti, apoi închis şi eliberat, i s-a dat domiciliu obligatoriu la Rarãu, cel mai izolat punct din ţarã.
Aceste întâlniri aveau loc cam de douã ori pe lunã şi se ţineau în altar, nu în bisericã. Se ţineu în altar pentru că în bisericã mai veneau excursionişti, Rarãul fiind un punct turistic…. Se ţineau în altar, cu uşile închise, perdele catifelate.
Cea mai puternicã rugãciune pe care o poate face omul pe pãmânt este rugãciunea inimii. Rar cine are darul s-o facã, dar cu insistenţã se poate realiza. Trebuie sã stai într-o linişte desãvârşitã, sã-ţi auzi bãtãile inimii şi sã simţi cum mintea parcã cautã ceva. Şi atunci cobori mintea ta în inimã şi începi rugãciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mã!” Înainte de Rugul Aprins se fãcea rugãciunea inimii. La fiecare început şi la fiecare terminare. Fiecare se aşeza la locul lui. Nu privea nici unul spre altul. Fiecare fixa [cu privirea] un punct pe fruntea unui sfânt dintr-o icoanã. Şi atunci dãdea pãrintele Daniil binecuvântarea: “Puteţi începe!” Şi începea prelegerea. Cineva prezenta lucrarea, apoi se dezbãtea.
În primãvara anului 1958 au început arestãrile şi prigoana. Primul arestat a fost Sandu Tudor – Daniil. Au urmat: Vasile Voiculescu – poet, Serban Mironescu, Gheorghe Dabija, Dumitru Stãniloaie – preot, Sofian Boghiu – arhimandrit, Felix Dubneac, Bartolomeu Anania – monah, Roman Braga – arhimandrit, Arsenie Papacioc – arhimandrit, Adrian Fãgeţeanu – ieromonah, Anton Dumitru, Emanoil Mihãilescu, Niculae Rãdulescu, Dan Grigore Pistol, Şerban Mironescu, mã gãsiţi şi pe mine – Dorinel Codreanu – printre ultimii. Alãturi de cei de mai sus, care au fost cercetaţi, dar au fost cruţaţi de puşcãrie: Ion Marin Sadoveanu, Mihai Musceleanu, Stere Popescu, Atanasie Joja, Antonie Barbãlungã – ieromonah, Petroniu Tãnase – ieromonah …de sub privirile lui m-o arestat. Erau vârfurile intelectualitãţii româneşti. Erau titanii care duceau pe umerii lor nu numai credinţa ci şi cultura acestui neam. Ei veneau aici, la Mânăstirea Rarău. Veneau pe rând şi de pe diferite cãi şi se întâlneau acolo. Fiecare pregãtea o temã filosoficã, o temã religioasã bine întemeiatã, bine gânditã. Aceste şedinţe la Rarãu au durat pânã în primãvara lui 1958. Ultima formã de luptã împotriva comunismului era rugãciunea. Asta a fost Rugul Aprins.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 25.07.1998. Arhiva de Istorie orală – Radio România]
