Fostul secretar de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, se îndreaptă spre statul Iowa, în prima sa vizită oficială de campanie, după ce a anunţat că se înscrie în cursa pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Democrat în alegerile prezidenţiale din 2016. În următoarele 6-8 săptămâni, doamna Clinton va participa la mitinguri electorale în toată ţara, pentru a obţine sprijin din partea electoratului, informează biroul de presă al doamnei Clinton.
CNN INTERNATIONAL – 13 aprilie