Trei bărbaţi din Kenya, condamnaţi la 15 ani de închisoare în urma protestelor la nivel global

Activiştii din Kenya au salutat faptul că trei bărbaţi vinovaţi de viol au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare. Iniţial, cei trei fuseseră obligaţi să tundă iarba din faţa secţiei de poliţie, drept pedeapsă. Instanţa susţine că cei trei bărbaţi au violat în grup o adolescentă, au agresat-o şi au aruncat-o într-o fosă. Mama tinerei în vârstă de 16 ani, care a supravieţuit atacului, a declarat pentru BBC că este fericită că s-a făcut dreptate. Cazul a devenit cunoscut în octombrie anul trecut, după ce o petiţie pe internet, care solicita pedepsirea agresorilor, a strâns aproximativ două milioane de semnături, iar numeroase proteste au fost organizate. Alţi trei suspecţi nu au fost încă prinşi.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 aprilie