Rediscutarea în Parlament a Legii finanţării partidelor politice

Legea privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost retrimisă în parlament de preşedintele Klaus Iohannis, care a cerut creşterea transparenţei şi controlul cu privire la fondurile publice. Comisia de cod electoral care conţine reprezentanţi din ambele camere ale parlamentului se reuneşte mâine pentru lua în discuţie modificările cerute de preşedinte, iar legea ar urma să fie retrimisă la Cotroceni în interval de o lună. Cătălin Purcaru a discutat cu reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei.

Reporter: Legea finanţării partidelor a fost adoptată luna trecută de Camera Deputaţilor şi trimisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru promulgare. Şeful statului însă a retrimis în Parlament documentul pentru reexaminare. Klaus Iohannis solicita clarificarea normelor privind împrumuturile acordate partidelor politice de persoanele fizice şi juridice, donaţiile şi controlul finanţării. Preşedintele României a atenţionat că Legea finanţării partidelor nu a fost dezbătută în cele două camere ale Parlamentului. Iniţiatorul actului normativ, deputatul PSD Mircea Drăghici, susţine că dintre solicitările şefului statului două sunt probleme de fond, celelalte fiind strict tehnice. Pentru o mai mare transparenţă a modului prin care partidele se pot împrumuta de la persoane fizice şi juridice, deputatul social-democrat afirmă că s-a stabilit de principiu asupra modificărilor care urmează să fie dezbătute mâine în Comisia de cod electoral.

Mircea Drăghici: Am convenit la un plafon de 5.000 sau 10.000 de roni, restul într-adevăr să meargă prin conturi bancare şi decontarea banilor şi pentru acele partide care în localităţi, nu doar în judeţe sau la nivel naţional, ating pragul de 3%, în condiţiile în care vor avea măcar un ales local în forul de decizie al consiliului local sau primar.

Reporter: Principiul transparenţei trebuie să stea la baza Legii finanţarii partidelor, susţine preşedintele PMP, Eugen Tomac:

Eugen Tomac: Toţi banii care intră în partide, indiferent de suma pe care o donează un cetăţean sau o companie care vrea să susţină un partid sau altul, banii trebuiesc declaraţi în mod obligatoriu. Este fundamental să se ştie exact câţi bani întră într-un partid, nu doar în urma unor sesizări să se publice sumele pe care partidele le primesc.

Reporter: Liderul PMP consideră că toate partidele sau alianţele trebuie să beneficieze de decontarea de la stat a campaniei electorale, chiar dacă nu trec de pragul de 3% în alegeri.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie