Masterplanul în domeniul Transporturilor va fi aprobat până la finalul lunii mai, a declarat la Turda comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu. Acest lucru va reprezenta un impuls suplimentar pentru realizarea unor proiecte precum cel al autostrăzii Turda–Sebeş, care este finanţată din fonduri europene şi al cărei şantier a fost vizitat azi de către oficialul european. La vizita comisarului european Corina Creţu a participat şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus. El a declarat că după aprobarea masterplanului pentru Transporturi, România va putea atrage fonduri europene din categoria celor alocate pentru perioada 2014 – 2020. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat că autostrada Turda–Sebeş va fi finalizată până în iunie 2016, iar în perioada 2017 – 2018 va fi finalizată şi autostrada Transilvania, de la Braşov la graniţa cu Ungaria. Ioan Rus a mai promis că vor începe lucrările, cât mai curând, şi la autostrăzile Piteşti–Sibiu şi Comarnic–Braşov, transmite corespondentul RRA Claudiu Pădurean.
(RADOR – 15 aprilie)