Veştile bune şi mai puţin bune legate de Iran, o Ucraină în continuare tensionată şi apropiatele alegeri din Marea Britanie sunt principalele subiecte ajunse pe prima pagină a ziarelor străine şi, după cum vom vedea, motivele se arată îndreptăţite.
„Tratativele pe tema nucleare cu Iranul vor fi reluate pe data de 21 aprilie, a anunţat ministrul irakian de externe, Marzieh Afkham, aflat într-o vizită în Spania, la Madrid”, după cum relatează ziarul spaniol „El Mundo”. Dar publicaţia nu uită să amintească faptul că, „deşi nu participă la tratative, Spania este, începând cu data de 1 ianuarie 2015, ţara care prezidează comisia însărcinată cu supervizarea sancţiunilor impuse Iranului de Consiliul de Securitate al ONU”. „Iranul intenţionează să numească o femeie în funcţia de ambasador – eveniment care nu s-a mai semnalat din anii ’70, când o femeie a fost numită ambasador în Danemarca”, notează publicaţia britanică „International Business Times”. Potrivit aceluiaşi ziar, „femeia se numeşte Marzieh Afkham, are 52 de ani şi este în prezent purtătoare de cuvânt a Ministerului iranian de Externe. Cât despre ţara unde va fi numită ambasador, nu se ştie încă nimic”. Tot legată de Iran, o veste recent apărută a provocat îngrijorare. „Rusia a suspendat interdicţia vizând livrarea unui sistem de rachete sol-aer de tip S-300 către Iran”, aminteşte cotidianul american „The Wall Street Journal”, subliniind totodată că „anunţul de luni a stârnit îngrijorare atât în SUA, cât şi în Israel”. În publicaţia rusă „The Moscow Times”, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Rîbakov, motivează decizia: „Tangoul se dansează numai în doi. Suntem gata să ne oferim serviciile şi sunt convins că ambele părţi vor avea de profitat. Nu am părăsit niciodată Iranul atunci când a dat de greu”. În Ucraina însă, prezenţa Rusiei se resimte atfel. „6 militari ucraineni au murit şi alţi 12 au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul Ucrainei, şi asta, în pofida armistiţiului convenit”, relatează publicaţia ucraineană „Kyiv Post”. Şi tot din „Kyiv Post” mai aflăm că, „deşi tratativele sunt în curs de desfăşurare, luptele din estul Ucrainei au continuat şi noaptea trecută”, dar că, pe de altă parte, „Rusia şi Ucraina au convenit să-şi retragă armamentul de calibru mic de pe liniile de front”. La celălalt capăt al Europei, în Marea Britanie, altele sunt preocupările, având în vedere că ţara este în campanie electorală. În acest sens, ziarele britanice sunt cât se poate de relevante: „În ultimele sondaje, conservatorii conduc cu două procente înaintea laburiştilor”, relatează cotidianul „The Telegraph”, care anunţă totodată că „premierul britanic a lansat manifestul Partidului Conservator”. Ce le-au promis conservatorii alegătorilor? Iată câteva promisiuni din cotidianul „The Times”: „‘o viaţă bună’ pentru britanicii care muncesc, o reînviere a programului ‘dreptul de a cumpăra’ conceput de Margaret Thatcher, locuinţe cumpărate cu preţ redus pentru peste un milion de familii britanice”. În ziarul „The Guardian”, „conservatorii îi contrazic pe cei care spun că programul lui Margaret Thatcher este inoperabil”. Dar, referindu-se la aceleaşi alegeri britanice, ziarul francez „Les Echos” concluzionează: „În alegerile din Marea Britanie, numai incertitudinile sunt sigure.”
Alexandru Danga