În lunile care au urmat Unirii de la 1 Decembrie 1918 noul stat naṭional român a trecut prin gravul pericol de a se destrăma. Rusia nu accepta unirea Basarabiei ṣi Bucovinei cu România, aṣa încât a organizat incursiuni ale detaṣamentelor sovietice în dreapta Nistrului, în zona Hotinului. Situaṭia a devenit mai periculoasă după proclamarea „Republicii Sfaturilor” în Ungaria ṣi instalarea regimului Béla Kun: ṭara noastră era presată de trupele celor două republici sovietice. Unităṭi militare maghiare au pătruns în Criṣana. Atunci Înaltul Comandament român a hotărât ofensiva. La 16 aprilie 1919 trupele române au respins un atac ungar, apoi au trecut Munṭii Apuseni, ocupând în zilele următoare Satu Mare, Carei, Salonta ṣi Oradea. Au continuat înaintarea până la Tisa unde s-au aṣezat pentru a apăra teritoriul controlat de români. La Paris atitudinea Aliaṭilor faṭă de România era ambiguă: SUA ṣi Anglia considerau inoportună intervenṭia împotriva Ungariei; pe de altă parte, mareṣalul francez Ferdinand Foch o vedea necesară. Între timp, Béla Kun păstra permanent contactul telegrafic cu Lenin, sperând că România poate fi eliminată din luptă printr-un atac comun sovieto-ungar… Armata noastră avea să ajungă la 4 august 1919 până la Budapesta. Despre aceste momente din frământata istorie a începutului de secol XX Arhiva de istorie orală păstrează o mărturie de o valoare inestimabilă. Este copia unei înregistrări făcute în 1988 de postul de Radio Cluj cu colonelul Gheorghe Nistor, participant la luptele de pe Tisa, care în 1988 avea 92 de ani.
http://www.cristiannegrea.ro
„La Baia Mare mi s-a dat ordin ca să mă prezint la regimentul de infanterie din Sibiu şi m-am prezentat la [Ştefan] Pop Ciceo, ministru de Război în Consiliul Dirigent [al Transilvaniei, Banatului ṣi ṭinuturilor româneṣti din Ungaria]. […] M-o repartizat la regimentul din Sibiu, dar mie nu mi-a plăcut la Sibiu şi am cerut să mă mute la Dej şi m-o mutat la Regimentul 81 Dej şi acolo am fost, în Dej, până când a început războiul, în ‘919, în aprilie 13.
Şi-atunci eram în Regimentul 81 Infanterie. Regimentul meu făcea parte din Divizia 16. Şi în ziua de 16 aprilie ‘919 Armata Română de la Zalău o înaintat şi o atacat ungurii. Şi Divizia de Infanterie din Regat – nu ştiu ce număr a avut – a mers înainte; Divizia 16 din care făceam eu parte a mers după ea. Şi-am înaintat aşa câteva zile până la Nyíregyháza, în rezervă eram. La Nyíregyháza am trecut eu cu compania mea, regimentul o trecut peste Tisa, o înaintat la Szerencs. Pe mine, care aveam comanda tehnică, m-a lăsat comandantul şi acolo am stat cam o lună de zile.
Între timp, armata noastră a primit ordin să se retragă pe Tisa şi 1 iunie în ‘919 s-o retras peste poduri, la Tisa ṣi a aruncat în aer două poduri de la Tisa. Şi asta o fost în 3 iunie, în ‘919. Şi pe urmă am stat în rezervă la ferma Miclăuş, la 10 km de Tisa, regimentul nost’, până în iulie 20, în ‘919.
În iulie 20, ‘919, ne-au atacat ungurii. Au trecut peste Tisa, au trecut cu două batalioane şi cu 24 de mitraliere – noi n-aveam în regiune decât două mitraliere – şi ne-au respins de la Tisa vreo 8 km. Şi-atuncea am primit ordin că, cu compania mea tehnică, să intru în linia întâi şi să atac trupele maghiare care erau în faţa noastră – asta era în faţa lui Tokaj -, în comuna Rakamaz. Rakamaz era de 3 km lungă şi atunci am atacat şi compania mea avea un teritoriu de 2 km. Eu am fost pe dig, digul de la Tisa, trupele noastre stăteau pe dig şi trăgeau dar au înaintat ungurii, pe marginea comunei Rakamaz. Soldaţii mai de după dig – care era de un metru jumătate de înalt – trăgeau, dar văd că nici unul nu cade. Atunci am luat arma şi pe lângă dig am dat în spate: „Măi, dar ochiţi acolo, trageţi… nu trageţi deasupra!„ Şi-atunci, cum m-am ridicat sus pe dig, o schijă a apărut şi m-o rănit în mâna stângă. Şi-atuncea am predat compania la locotenentul Sasu şi-am plecat la primul ajutor. O tras după mine cu tunul încă, dar nu m-o nimerit! Asta o fost în 21 iulie 1919. Am intrat în spital la Nyíregyháza, de la Nyíregyháza la Cluj…”
