Uniunea Europeană acţionează pentru conturarea unui plan de urgenţă menit să pregătească statele membre pentru orice fel de reducere a livrărilor de energie, a declarat joi comisarul european pentru energie şi climat, Miguel Arias Canete. Comisia Europeană a efectuat anul trecut teste de stres la livrările de gaze naturale pentru a depista care sunt zonele europene vulnerabile, teste efectuate pe fondul incertitudinilor legate de cel mai mare furnizor de gaze naturale al UE, Rusia. Tot anul trecut, Rusia a stopat livrările de gaze către Ucraina, pe unde trece principala rută de aprovizionare a UE cu gazele livrate de Gazprom. Unele state europene au experimentat deja reduceri sau chiar suspendări ale alimentării cu energie electrică. Luna trecută, în regiunea olandeză Amsterdam s-a produs o pană de curent gravă, care a durat peste cinci ore şi a dus al suspendarea sau devierea zborurilor. Comisia Europeană va emite, spre sfârşitul anului, un pachet de propuneri privind securitatea energetică pentru gazele naturale, iar anul următor va realiza pachetul de propuneri pentru energia electrică. „Intenţionăm să facem modificări substanţiale în ceea ce priveşte reglementările privind securitatea livrărilor de energie. Vom face acest lucru luând în calcul şi rezultatele testelor de stres pe care le-am făcut anul trecut„, a declarat Arias Canete în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Riga, în Letonia, după reuniunea miniştrilor energiei din UE. Comisia Europeană va contura „un plan de intervenţie cuprinzător”, construit pe cooperarea regională existentă deja şi pe baza analizelor privind punctele slabe la capitolul securitate energetică la nivelul UE, a mai spus comisarul Arias Canete. În acelaşi timp, încercarea de a pune la punct un plan de urgenţă nu este absolut necesară, mai ales că UE va continua să caute noi furnizori şi noi rute energetice, a subliniat Arias Canete.
REUTERS – 16 aprilie