Următoarea rundă a dialogului politic la nivel înalt privind normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina va avea loc marţi, 21 aprilie – informează Agenţia TANJUG, citând surse diplomatice de la Bruxelles. Sursa citată a declarat că şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, este pregătită ca marţi, după ce va prezida Consiliul Uniunii Europene la Luxemburg, să revină la Bruxelles pentru a media dialogul Belgrad-Pristina. Ultima rundă a dialogului Belgrad-Pristina a fost organizată la 9 februarie la Bruxelles, când s-a semnat şi acordul privind justiţia.
www.tanjug.rs – 17 aprilie