În perioada 23-26 aprilie 2015, Institutul Cultural Român Budapesta se alătură Ministerului Culturii din România, organizatorul standului oficial al României la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Cărţii de la Budapesta, printr-o serie de manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane.
Vineri 24 aprilie 2015, de la ora 18.30 , în cadrul ”Serilor de literatură”, Institutul Cultural Român Budapesta găzduieşte masa rotundă cu tema Literatură şi management. Vor fi prezentate două evenimente româneşti de succes: ” Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi (FILIT) şi ”Turnirul Scriitorilor” de la Sighişoara. Vor participa la dialog scriitorii Matei Vişniec, Ioana Pârvulescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Daniel Bănulescu, Mariana Gorczyca şi Andrei Dósa. Acestora li se va alătura criticul literar Dan Cristea, moderator al evenimentului.
Sâmbătă 25 aprilie 2015, de la ora 11.00 , la standul României (B3), din incinta complexului expoziţional Millenaris, scriitorul Matei Vişniec, invitatul Institutului Cultural Român Budapesta la Festivalul Internaţional al Cărţii va prezenta trei dintre cele mai recente volume ale sale: Omul din care a fost extras răul (Cartea Românescă, 2014), Ţ ara lui Gufi (Editura Litera, 2014) şi Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească, 2013).
Programul complet al evenimentelor realizate de Ministerul Culturii din România împreună cu Institutul Cultural Român Budapesta cu prilejul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional al Cărţii de la Budapesta:
Vineri, 24 aprilie
Ora 12.00, standul României, B3
Daniel Bănulescu, lansare de carte: Cine a câștigat Războiul Mondial al Religiilor? / Ki nyerte meg a vallások világháborúját?, editura AB-ART (traducere de Boróka Balázs)
Moderator: Dan Cristea
Ora 13.00, standul României, B3
Andrei Dósa, lectură de poezie. Participă: Dénes Krusovszky
Moderator: Dan Cristea
Ora 18.30, Institutul Cultural Român Budapesta*
“Literatură şi management. Despre FILIT”, Iaşi” şi “Turnirul Scriitorilor” de la Sighişoara. Participanți: Matei Vişniec, Ioana Pârvulescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Daniel Bănulescu, Mariana Gorczyca, Andrei Dósa, autori și editori.
* Izsó utca 5, 11 46 Budapest XIV
Sâmbătă, 25 aprilie
Ora 11.00, standul României, B3
Prezentare de autor, Matei Vişniec: Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească), Omul din care a fost extras răul (Cartea Românescă), Țara lui Gufi (Editura Litera – piesă de teatru cu ilustrații de Andra Bădulescu)
Moderator: Dan Cristea
Ora 12.00, standul României, B3
Lansare de carte: Ioana Pârvulescu, Viața începe vineri / Az élet pénteken kezdődik (traducere de Gabriela Koszta)
Moderator: Dan Cristea
Ora 17.00, Sala Szabó Magda
Lansare de carte: Mariana Gorczyca, Az utolsó ütés, Editura Noran Libro Kiadó, 2015 (traducere de Gabriela Koszta)
Duminică, 26 aprilie
Ora 11.00, standul României, B3
Lansare de carte: Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul / A bábmester börtönévei, Editura Libri, 2015
Moderator: Dan Cristea
Ora 12.00, standul României, B3
Lectură în avanpremieră: Dan Lungu, Fetița care se juca de-a Dumnezeu (traducere în limba maghiară)
Dan Lungu: Prezentare apariții din patrimoniul literar românesc – Editura Muzeelor Literare (Muzeul Literaturii Române Iași)
Moderator: Dan Cristea