Din România – dacă vă puteţi imagina – vine ultima gură de aer proaspăt, cu mult deasupra obişnuitelor filme de acţiune pe care Hollywood-ul continuă să le scoată pe bandă rulantă cu o delăsare absurdă. „Closer to the Moon” [„Mai aproape de lună”], filmat în limba engleză cu o minunată distribuţie de actori americani şi britanici, în fruntea căreia se află Vera Farmiga şi marea stea a teatrului londonez Mark Strong, este o unică şi – de necrezut – complet adevărată notă de subsol a istoriei. Acţiunea se petrece în Bucureştii anului 1959, find vorba despre cinci intelectuali evrei comunişti care formează o bandă la o petrecere de Anul Nou, într-un bordel, cu scopul de a jefui Banca Naţională de suficienţi bani cât să poată trimite mii de evrei în Israel. Nu găseşti pe toate drumurile aşa intrigă.
Scris şi regizat de Nae Caranfil, un regizor pe care merită să-ţi ţii un ochi, filmul este atât de fascinant şi de plăcut încât te poţi bucura de el chiar şi dacă nu ştii nimic despre România postbelică de sub sovietici, însă o fărâmă de cunoştinţe istorice ar putea ajuta. Mulţi evrei care s-au alăturat rezistenţei anti-naziste în vremea războiului au crezut cu naivitate că eliberarea de tiranie şi opresiune va veni odată ce ruşii vor fi ajuns la putere. În schimb, Armata Roşie a înrobit întreaga Europă de Est.
Regizorul nu pierde vremea cu statistici şi articole de ziar, ci sare direct în toiul jafului, realizat de un cvintet de eroi, cu toţii vechi deţinători ai carnetului de partid şi supravieţuitori ai rezistenţei, care deturnează o maşină a băncii pozând drept echipa de filmare a unei pelicule: Max (Mark Strong), inspector şef de poliţie care, ca un trădător, preia şefia grupului, Alice (Vera Farmiga), cercetătoare a ştiintelor politice, fosta iubită a lui Max şi mama fiului său, Iorgu (Christian McKay), profesor de istorie, Răzvan (Joe Armstrong), un jurnalist neastâmpărat, şi Dumi (Tim Plester), un foarte admirat cercetător spaţial care prezintă şi o emisiune spaţială la televiziune. Jaful în sine nu poate fi văzut, până când nu este reconstituit mai târziu în film, însă poţi vedea toată surescitarea creată de focurile de armă şi sirenele de poliţie prin ochii unui tânăr chelner obsedat de filmele americane, din barul de peste drum.
Virgil (Harry Lloyd, din serialul „Game of Thrones”) este martor la toată tărăşenia, crezând că asistă la turnarea primului film românesc de acţiune, ceea ce îl inspiră să dorească să ajungă cameraman. Când banda dezamăgită este prinsă şi condamnată la moarte prin împuşcare de către plutonul de execuţie într-o mascaradă de proces, Virgil se nimereşte a fi asistentul cameramanului într-un documentar antisemit ordonat de către poliţia secretă ce făcea propagandă stalinistă. În fiecare zi cei cinci prizonieri sunt târâţi din închisoare pe platoul de filmare, unde trec pe la machiaj şi garderobă, făcându-se eleganţi pentru camera de filmat. Nepierzându-şi simţul umorului, ei tratează întreaga experienţă ca pe o comedie a erorilor, în numele autenticităţii. În scena din restaurant, ei cer caviar şi Chateaubriand acompaniate de vinuri scumpe, în vreme ce timidul Virgil devine din ce în ce mai infatuat, trecându-le pe ascuns scrisori şi telefonând familiilor cu mesajele lor personale, dar şi îndrăgostindu-se de curajoasa şi boema Alice. Cum adevăratul regizor se îmbată mereu cu vodcă, Max preia mai toată regia filmului, iar Virgil ajunge să-şi aleagă singur unghiurile de filmare.
„Closer to the Moon” devine prea aglomerat atunci când filmul din film încearcă să rescrie istoria, suprapunând propria sa versiune a jafului dictată de comunişti peste amintirile participanţilor, transmise nouă prin episoade retrospective. Felul în care se sfârşeşte remarcabila poveste va inspira sentimente amestecate de fericire şi tragedie. Dar, pe măsură ce filmul curge, veţi percepe toate planurile şi motivaţiile fiecărui membru al cvintetului, precum şi jaful executat în mod genial care, după cum ne dezvăluie Alice, a avut loc fix în ziua în care racheta sovietică Luna 2 s-a prăbuşit, devenind primul artefact spaţial ajuns pe Lună. Este o exagerare metaforică pentru a se potrivi cu numele filmului, dar nu contează. „Closer to the Moon” reuşeşte să fie o mixtură stranie de istorie, umor negru şi artă.
(THE NEW YORK OBSERVER (SUA), 16 aprilie 2015 – Articol de Rex Reed)
Traducere: Andrei Suba
