Modelul Gisele Bundchen şi-a luat adio de la podium

Cel mai bine plătit model din lume, brazilianca Gisele Bundchen, şi-a luat adio de la podium într-o festivitate organizată la Sao Paolo. Anume acolo şi-a început cariera în urmă cu 20 de ani. Potrivit revistei Forbes, profesia de model i-a adus un venit de 47 de milioane de dolari. În vârstă de 34 de ani, top-modelul a precizat că intenţionează să muncească în alte domenii ale modei. La evenimentul din oraşul brazilian, ea a defilat în ţinute ale unor companii renumite din domeniu precum Victoria’s Secret, Chanel, Carolina Herrera, Valentino, Versace sau Louis Vuitton.

(www.publika.md – 17 aprilie)