Creșterea economică la nivel global rămâne moderată, cu perspective inegale în diferite țări și regiuni. Creșterea economică se aşteaptă să fie de 3,5% în 2015, conform previziunilor din luna ianuarie. Comparativ cu anul trecut, prognoza pentru economiile dezvoltate se îmbunătățeşte, în timp ce creșterea pe piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare se aşteaptă să fie mai redusă, reflectând în principal perspectivele slabe pentru unele economii emergente mari și țările exportatoare de petrol. Acestea sunt concluziile menționate în previziunile pentru economia mondială elaborate de Fondul Monetar Internaţional. Astfel, FMI divizează Europa în ţări avansate şi în curs de dezvoltare, printre acestea din urmă numărându-se şi Bulgaria. În categoria „în curs de dezvoltare/ Europa emergentă” sunt incluse şi România, Polonia, Croaţia şi Serbia, alte state din Balcanii de Vest şi Turcia. În 2005, la un an după extinderea UE, când au aderat la Uniune 10 noi membri, dintre care opt țări foste comuniste, în grupul „în curs de dezvoltare/ Europa emergentă” era cuprinsă întreaga Europă Centrală și de Est. În anul 2010, când Bulgaria a devenit membră a UE, în grupa dezvoltată a Europei se aflau toate statele membre ale zonei euro, inclusiv Slovenia şi Slovacia. Aderarea la UE nu este singurul motiv pentru care un fost stat sovietic putea obține „un bilet” de intrare în clubul țărilor avansate. În același an, care a fost cel mai turbulent de la începutul crizei în zona euro, din grupul țărilor dezvoltate făcea parte și Republica Cehă.
www.novinite.bg – 20 aprilie