Pe lista partidelor parlamentare invitate la consultările cu şeful statului nu se regăseşte şi Partidul Liberal Reformator. Preşedintele Călin Popescu Tăriceanu dezaprobă acest lucru şi susţine într-un comunicat de presă că parlamentarii PLR şi-au făcut mereu datoria în cadrul legislativului, iar miniştrii au acţionat eficient în guvern. Mai mult, Tăriceanu spune că partidul pe care îl conduce a contribuit la adoptarea unor măsuri de stimulare a economiei. Partidul Liberal Reformator îl asigură pe preşedintele Klaus Iohannis că doreşte să participe activ la restabilirea dialogului între instituţiile statului.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 aprilie