În România Mare, Partidul Naṭional Democrat pe care îl conducea istoricul Nicolae Iorga era mai degrabă o grupare politică decât un partid. Partizanii săi erau fie intelectuali atraṣi de prestigiul său de savant, fie oameni din stratul de jos al clasei de mijloc care împărtăṣeau genul de naṭionalism al profesorului. Totuṣi Iorga a fost chemat de Carol al II-lea să formeze guvernul, devenind Preṣedintele Consiliului de Miniṣtri în perioada 18 aprilie 1931 – 5 iunie 1932, ministru de Interne ad-interim (până la 7 mai 1931) ṣi ministrul Instrucṭiunii Publice, Cultelor ṣi Artelor. A fost un an în care criza economică a fost prost administrată, favoritismele, tensiunile mari între FND ṣi foṣtii săi aliaṭi transilvăneni au făcut guvernul impopular. Despre această scurtă perioadă de guvernare, Arhiva de istorie orală conṭine un document sonor, o înregistrare cu profesorul Onisifor Ghibu, fost student ṣi apropiat al lui Iorga, pedagog militant, un ardelean luptător pentru drepturile ṣi unitatea românilor, specialist în chestiunea învăṭământului românesc din Transilvania ṣi în problemele Bisericii Române Unite. Înregistrarea cu profesorul Ghibu făcută la începutul anilor ‘70 a fost donată de fiul său, Octavian Ghibu.
În politică Iorga nu este un om potrivit
„Iorga a ajuns preṣedinte al Consiliului de Miniṣtri. Sextil Puṣcariu care era un mare admirator al lui Iorga […] îṣi arăta marea satisfacṭie pentru cele întâmplate cu numirea lui Iorga ṣi se mira că eu nu manifest deloc o bucurie pe marginea [ei]. Zice: „Nu te bucuri?„ „Dragă domnule Puṣcariu, eu îl cunosc pe Iorga foarte bine ṣi ṣtiu cât de mare este în atâtea ṣi atâtea domenii, dar în politică Iorga nu este un om potrivit. Pentru politică trebuiesc calităṭi pe care Iorga nu le are ṣi eu socotesc că guvernarea lui nu va fi dintre cele mai fericite. Partid propriu-zis, putem spune că aproape n-are; [e greu] să înjghebeze o stare de fapt miraculoasă ca să găsească oameni cu care să poată face o ispravă serioasă în împrejurările astea grele prin care trece ṭara, căci criza politică de sub regele Carol al II-lea a fost aproape permanentă. Să vii să faci apel la un Iorga care n-are calităṭi de om politic, practic socotesc că poate să fie o nenorocire pentru ṭară!„”
Avem în curs o problemă foarte încâlcită
„De o legătură cu primul ministru Iorga nu puteam să scap, graṭie unei activităṭi intense pe care o începusem încă la 1923 pe terenul politicii minoritare ṣi religioase din Transilvania ṣi care ajunsese la performaṭe aproape definitive sub guvernul Maniu, dinainte de guvernul Iorga. Sub guvernul Maniu s-a ajuns până acolo încât s-a stabilit în principiu că este necesar să se formeze o comisiune destul de mare, de specialiṣti care să puie la punct problemele pe care le-am frământat eu în o mulṭime de lucrări de până atunci [privind statusul catolic] ṣi să stabilească concluzii ca să poată fi apoi pusă în aplicare de guvern. […] Când a venit Iorga prim ministru, ṣeful Contenciosului s-a dus la noul titular al Cultelor ṣi Instrucṭiunii ṣi i-a spus: „Avem în curs o problemă foarte încâlcită ṣi foarte grea ṣi foarte serioasă care necesită constituirea unei Comisiuni speciale ṣi noi am propus domnului Maniu chiar ṣi persoanele care o să fie acolo…„ „Da, da, da„, zice Iorga, „foarte bine!„ […] Mie mi-a lăsat o scrisoare, în mod oficial, prin care îmi comunică că m-a numit preṣedintele Comisiunii ṣi că mă roagă să fac, în timpul cel mai scurt, un studiu temeinic despre o serie întreagă de aspecte ale problemei statului romano-catolic ardelean. Eu aveam lucrarea de multă vreme pusă la punct ṣi ea trebuia numai să fie tipărită.”
Să vedem ce zice papa!
„Când i-am dus lui Iorga lucrarea tipărită […] a luat volumul ṣi a rămas ca peste câteva zile să ne întâlnim. […] Când ne-am întâlnit, Iorga s-a arătat încântat de lucrare ṣi preconiza măsuri mult mai radicale de luat decât acelea pe care le preconiza Comisiunea: „Facem asta ṣi asta…„ „Domnule prim ministru, vă rog să nu săriṭi peste cal! Dumneavoastră aveṭi multă experienṭă, dar în chestiunea aceasta ṣtiṭi că ar fi o greṣeală să mergem până unde vreṭi dumneavoastră!„ […] Şi atuncea, deodată s-a întors: „Să vedem ce zice papa!„ […] „Domnule profesor, problema aceasta e o problemă de politică internă a României în care n-are să se amestece nici Geneva, nici Roma, nici Budapesta. Cuvântul prim ṣi ultim este al Bucureṣtilor. Este clar acest punct de vedere!„”
Am ajuns la altercaṭii foarte grave…
„Urma să mă duc la Roma apoi ṣi m-am dus la Roma unde au intervenit fel de fel de momente neaṣteptate. […] Iorga, cu sensibilitatea lui mare, s-a oprit pe loc ṣi în loc să meargă înainte pe calea pe care o pornisem ṣi pe care o aprecia, a încercat alte rezolviri care n-au fost cele mai fericite […] Am ajuns la altercaṭii foarte grave care au dus la ruperea totală a legăturilor între mine ṣi primul ministru, ceea ce am regretat totdeauna ṣi ceea ce regret ṣi astăzi ṣi am o singură mângâiere că nu eu am fost cel care a greṣit în această mare ṣi groaznic de vastă luptă, ci primul ministru Nicolae Iorga care, mai târziu, când n-a mai fost la putere, în anul ‘939 sau chiar ’40, înainte de groaznica întâmplare cu moartea lui, a intrat într-o fază lămurită. S-au întâmplat aṣa de multe lucruri în politica minoritară în care Iorga a făcut greṣeli enorme pe care eu m-am simṭit dator să le eternizez în
marea mea publicaṭiune de la 1940 Politica religioasă ṣi minoritară a României, unde vorbesc pe larg despre această fază dintre noi. Iorga ṣi-a dat seama că politica minoritară a lui, oscilantă până la exasperare, a fost o politică greṣită ṣi cu câteva săptămâni înainte de moartea neprevăzută a sa, printr-un articol publicat în Neamul Românesc ṣi semnat de el ṣi intitulat „Să ne întoarcem în noi înṣine„, spune: „Am avut totdeauna credinṭa sinceră că în raporturile noastre cu minoritarii trebuie să fim foarte galanṭi, concilianṭi ṣi înṭelegători pentru ca ei să se simtă bine în ṭara cea nouă. Cele întâmplate în cursul vremurilor din urmă dovedesc că orice am face noi, pe adversarii noṣtri milenari nu-i putem schimba. Şi atunci, neputându-i schimba, trebuie să ne schimbăm noi atitudinea faṭă de ei. De azi înainte„, spune Iorga, „să ne închidem în noi înṣine; nu avem să mai facem nici un fel de înṭelegere cu ei, pentru că ei sunt intratabili„”.
