Bulgaria conduce într-un clasament european al lobbyului nereglementat

Practicile opace de lobby constituie unul din principalele riscuri de corupţie pentru Europa. Bulgaria conduce într-un clasament european al lobbyului nereglementat, fapt care favorizează traficul de influenţă şi conflictele de interese.

Un studiu realizat de Asociaţia „Transparenţă fără frontiere” în 19 ţări membre şi trei instituţii europene – Comisia Europeană, Parlamentul de la Strasbourg şi Consiliul Uniunii – constată existenţa unor probleme grave în Bulgaria, prilejuite de lobbysmul nereglementat. Cu un rezultat de numai 25 din 100 de puncte posibile, Bulgaria conduce în acest clasament negativ. Sunt luate în calcul trei factori de bază: transparenţă – cine, când, în faţa cui şi cu ce metode face lobby – onestitate – cadrul etic al lobbysmului – şi egalitate, adică asigurarea unui acces la procesul de adoptare a deciziilor. În ceea ce priveşte primul factor, transparenţa, Bulgaria nu acumulează decât 13 puncte. Rezultatul scăzut se datorează absenţei totale a unor reglementări legale pentru activităţile lobbyste. În ţară nu există un registru al lobbyştilor. În spatele Bulgariei, cu opt puncte, se află numai Ungaria, unde problemele sunt şi mai grave. La fel de gravă este situaţia în privinţa celui de-al doilea factor: corectitudinea. Asociaţia „Transparenţă fără frontiere” recomandă adoptarea de urgenţă a unei legislaţii în materiale de lobbysm, crearea unui registru naţional al lobbyştilor şi introducerea unor aşa-zise dosare legislative care să definească tate formele legale de lobbysm. 60% din cetăţenii uniunii consideră că guvernele şi instituţiile europene sunt dependente sau puternic influenţate de interese corporative – se arată în studiul Asociaţiei „Transparenţă fără frontiere”. O mare parte din activităţile lobbyste au un caracter neformal şi presupun trafic de influenţă şi conflicte de interese. Eforturile de reformare a sistemului financiar european, de pildă, au fost compromise, în mare măsură, de activităţile lobbyste neformale, desfăşurate de cercuri bancare. Numai şase ţări au încercat până acum să reglementeze aceste activităţi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 aprilie)