Klaus Iohannis: (…) Consiliului European, organizată pe fondul evenimentelor dramatice petrecute recent în Marea Mediterană. Regretăm profund tragediile care au avut loc şi susţinem efortul de îmbunătăţire a utilizării intrumentelor de care dispune Uniunea Europeană în domeniu, pentru a evita repetarea unor astfel de situaţii, pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti. În esenţă, se va discuta despre măsurile pe care Uniunea Europeană şi statele membre le pot lua pentru a ameliora situaţia generată de fluxurile migratorii din această regiune. Se conturează câteva diecţii de acţiune: stoparea traficului de fiinţe umane, inclusiv prin anihilarea reţelelor de traficanţi, prin capturarea şi distrugerea capacităţilor ilegale de transport, consolidarea eforturilor pentru salvarea celor în pericol pe mare, întărirea cooperării, sigur, cu statele de origine şi de tranzit şi, în final, sprijinirea statelor membre cele mai afectate. Nu în ultimul rând, este nevoie de măsuri credibile în sprijinul dezvoltării economice a ţărilor de origine, ca soluţie pe termen lung, de prevenire a migraţiei ilegale. Vă mulţumesc!
B1TV – 23 aprilie