Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor

Joi, 23 aprilie 2015, între orele 10.00 şi 18.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) şi Librăria Open Art organizează a patra ediţie a PROGRAMULUI DE CARTE prin mai multe evenimente comune care marchează sărbătorirea Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. PROGRAMUL DE CARTE  este un program de evenimente mediatice cu mesaje pro-lectură şi de susţinere a culturii scrise naţionale. Cu acest prilej,  de la ora 10.00, va fi făcută o donaţie (o bibliotecă de carte românească) şi va fi susţinut un recital de poezie la Penitenciarul Rahova din Bucureşti. De la ora 13.00, la sediul FNSA (str. Dem I. Dobrescu, nr.11) va avea loc dezbaterea “Cultura scrisă naţională, între nevoi legislative, fiscale şi de infrastructură”, moderată de Mihai Mitrică, directorul executiv al Federaţiei Editorilor din România, şi prof.univ.dr. Lucian Chişu, cu următorii invitaţi: acad.Eugen Simion, acad. Nicolae Breban, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Opera Scrisă.ro, Claudiu Istrate, director executiv al Uniunii Editorilor din România, Rodica Guiu, administrator general Copyro, Carmen Muşat, redactor-şef al revistei Observator cultural, Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, şi editorul Marcel Popa, fondatorul editurii Univers Enciclopedic. De la ora 18, la Librăria Open Art (str. Pitar Moş nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona), poeţii Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu vor susţine o lectură publică în care poeţii invitaţi vor dărui celor prezenţi o floare, o carte sau un poem. Organizatorii PROGRAMULUI DE CARTE sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, în colaborare cu Federaţia Editorilor din România, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, OPERA SCRISĂ.RO, Copyro. Filiala Bucureşti Poezie-Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia EURO CULTURART. Parteneri media: Radio România Cultural, Observator cultural şi AgenţiadeCarte.ro.

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor este inițiată și sărbătorită de UNESCO, din 1995, în fiecare an, pe 23 aprilie. În această s-a născut și a trecut la cele veșnice William Shakespeare. Ziua de 23 aprilie este strâns legată de nume celebre ale literaturii mondiale: Cervantes, Inca Garcilaso de la Vegas, William Wordsworth, Jules Barbey d’Aurevilly, Rupert Brooke, Halldór Laxness,Vladimir Nabokov sau Maurice Druon. Ideea a prins foarte repede, mai ales în Spania, unde obiceiul de a oferi o floare pentru fiecare carte vândută de Sf. Gheorghe (23 aprilie!) a ajutat la promovarea evenimentului.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”. Începând cu 2005, în România, pe 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor.

PROGRAMUL DE CARTE îşi propune să creeze anual, de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, un spaţiu public de afirmare pentru autorii români, deţinători de drepturi de autor, pentru bibliotecarii români, în cadrul unor evenimente mediatice şi artistice, cu mesaje pro-lectură şi de susţinere a culturii scrise naţionale. Programul are elemente de interactivitate şi se adresează, în special, adolescenţilor şi studenţilor, precum şi profesioniştilor industriei editoriale.

Sloganul PROGRAMUL DE C’ARTE pentru 2015 este: citeşti şi dăruieşti!

PROGRAMUL DE CARTE

– Ora 10.00-11.00, DARUL DE CARTE

Va fi făcută o donaţie (o bibliotecă de carte românească) şi va fi susţinut un recital de poezie la Penitenciarul Rahova din Bucureşti al poeţilor Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu.

– Ora 13.00, DEZBATEREA DE CARTE 

La sediul FNSA (str. Dem I. Dobrescu, nr.11) va avea loc dezbaterea “Cultura scrisă naţională, între nevoi legislative, fiscale şi de infrastructură”, moderată de Mihai Mitrică, directorul executiv al Federaţiei Editorilor din România, şi prof.univ.dr. Lucian Chişu, cu următorii invitaţi: acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Breban, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Opera Scrisă.ro, Claudiu Istrate, director executiv al Uniunii Editorilor din România, Rodica Guiu, administrator general Copyro, Carmen Muşat, redactor-şef al revistei Observator cultural, Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, şi editorul Marcel Popa, fondatorul editurii Univers Enciclopedic.

– Ora 18.00, RECITALUL DE CARTE 

La Librăria Open Art (str. Pitar Moş nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona), poeţii Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu vor susţine o lectură publică în care poeţii invitaţi vor dărui celor prezenţi o floare, o carte sau un poem.

Organizatorii PROGRAMULUI DE CARTE sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, în colaborare cu Federaţia Editorilor din România, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, OPERA SCRISĂ.RO, Copyro. Filiala Bucureşti Poezie-Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia EURO CULTURART. 

Parteneri media: Radio România Cultural, Observator cultural şi AgenţiadeCarte.ro.