Provocări tot mai complexe pentru Europa. Criza imigranţilor şi chestiunea ucraineană sunt doar câteva dintre temele analizate în presa internaţională. Confruntaţi cu problema migraţiei, liderii europeni s-au întâlnit de urgenţă la Bruxelles pentru găsirea unor soluţii, scrie New York Times, după o creştere bruscă a numărului celor care traversează Mediterana. Obstacolele ţin de presiunile bugetare, politicile privind migraţia, dar şi de reacţiile anti-imigranţi de pe întregul continent, adaugă cotidianul american. „Europa este gata să protesteze”, titrează Washington Post, care de asemenea remarcă îngrijorările ţărilor europene din cauza exodului de imigranţi şi precizează că UE este pregătită să extindă patrulele maritime în Marea Mediterană, dar pare să ezite în privinţa unor opţiuni mai agresive menite să stopeze traficul periculos de migranți din porturile din Africa de Nord și din altă parte. Le Figaro rezumă: „Europa va consolida monitorizarea în Mediterana”, iar EU-Observer constată că răspunsul UE în privinţa crizei umanitare a fost total inadecvat, dar remarcă totodată că „Orice schimbare de politică va avea invariabil critici, însă criza migraţiei din Mediterana este o oportunitate de aur pentru UE de a crea un sistem mai bun de gestionare a populaţiei din ce în ce mai diverse”. Complet neaşteptat vine o informaţie de la Bucureşti, după ce fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat pentru Der Spiegel că în România au existat închisori secrete ale CIA. În calitate de şef de stat, Ion Iliescu susţine că a acceptat solicitarea principial, iar fostul consilier prezidențial, Ioan Talpeş, a fost cel care s-a ocupat de detalii, se mai precizează în Der Spiegel. Între timp, Europa se confruntă cu diverse presiuni dinspre est. „Când cuvintele se aud mai tare decât armele”, titrează EU-Observer un articol în care încearcă să identifice efectele „campaniei de propagandă a Moscovei” şi analizează planul de comunicare strategică stabilit de UE pentru „pentru contracararea dezinformării ruseşti”. „Cheia restabilirii încrederii între Europa şi Rusia constă în posibilitatea ca ambele părţi să fie în măsură să-şi verifice reciproc lucrurile susţinute”, ţine să mai sublinieze publicaţia europeană. Totuşi, forţele ruseşti şi rebelii încalcă în continuare condiţiile acordului de la Minsk privind încetarea focului, iar Rusia amplasează în estul Ucrainei sisteme de apărare aeriană”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, citată de Gazeta Wyborcza, iar The Telegraph reţine că Rusia desfăşoară o nouă concentrare militară prin plasarea de trupe la graniţa vecinului său şi desfăşurarea apărării antiaeriene avansate în Ucraina. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării afirmă că în zona de conflict din estul Ucrainei se află trupe americane şi că acestea instruiesc forțelor ucrainene. Însă, conform publicaţiei Ukrainska Pravda, Polonia ar putea sprijini capacităţile de apărare ale Ucrainei în cazul escaladării conflictului. „Europa este conştientă de faptul că situaţia din Ucraina nu poate fi soluţionată pe calea forţei”, este încă o declaraţie venită din partea Rusiei prin vocea şefului Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri externe, Aleksei Puşkov, citat de agenţia Tass. În privinţa Republicii Moldova angajarea Alianţei Nord-Atlantice pare fermă. „NATO va ajuta Republica Moldova pentru ca nici un conflict să nu avanseze”, notează cotidianul Timpul după conferința de presă ţinută de generalul Adrian Bradshaw la Chişinău, iar Infoprut aminteşte şi de prezenţa generalului american alături de ministrul apărării din România la cel mai mare exercițiu militar NATO de pe teritoriul ţării. În final o informaţie din zona economică. Cea mai mare bancă din Germania, Deutsche Bank, a primit o amendă record pentru că a încercat să manipuleze rata dobânzii, consemnează Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung. Banca va plăti 2,5 miliarde de dolari autorităţilor americane de reglementare bancară şi unor bănci din Marea Britanie.
(Iulia Lăpădat – RADOR)