Plângere penală depusă de liderul PMP, Eugen Tomac, înregistrată la DNA

Plângerea penală depusă de liderul PMP, Eugen Tomac, în care reclamă modul cum a gestionat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cazul senatorului Dan Şova, a fost înregistrată la DNA. Potrivit unor surse judiciare, citate de redactorul RRA,  procurorii anticorupţie verifică acum dacă există fapta şi dacă este de competenţa lor. Amintim că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a semnat în această săptămână hotărârea care constată că, prin votul din 25 martie, nu au fost îndeplinite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, iar documentul a fost publicat ieri în Monitorul Oficial. PNL a contestat actul la Curtea Constituţională, iar contestaţia se va judeca pe 6 mai.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 aprilie