Preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, a demisionat din funcţie. Decizia a fost determinată – potrivit unui comunicat de presă – de atingerea obiectivelor asumate la începerea mandatului în urmă cu doi ani. Mai exact, în document se menţionează că instituţia se plasează în prezent echidistant în raport cu partidele politice şi cu diversele curente artistice româneşti, iar principalele programe au fost puse în acord cu standardele europene din domeniu şi funcţionează pe măsura alocărilor bugetare. Lilian Zamfiroiu precizează în cererea sa de demisie depusă vineri la Senatul României că urmează să se întoarcă la cariera diplomatică. Interimatul la conducerea instituţiei va fi asigurat de Liviu Sebastian Jicman, în prezent vicepreşedinte.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 aprilie)